SC Urban va administra Piaţa Centrală

Comisia de evaluare desemnată pentru licitația deschisă pentru concesionarea serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare Sf. Gheorghe din Piatra-Neamț a declarat câștigător la finalizarea ședinței de evaluare a ofertelor pe SC CMI Urban. Angajându-se că va achita o redevență de 68,8% din încasări, Urban SA, societate a Consiliului Local Piatra-Neamț, a obținut 92 de puncte. Perioada de contestații este de 10 zile”, informează Primăria Piatra Neamţ.

SC Urban, pe lângă redevenţa cea mai mare cu care a ofertat, a mai avut un avantaj: proprietatea inelului de apă ce asigură alimentarea instalaţiei de stingere a incendiilor (hidranţilor) din incinta Pieţei Centrale.

Dacă nu ar fi câştigat Urban, societatea care ar fi pus mâna pe Piaţa Centrală ar fi trebuit, potrivit Caietului de Sarcini, să suporte costurile privind asigurarea folosinţei acestui inel.

Cât despre redevenţă – considerată a fi una de dumping – care pare una de domeniul SF (68,82%), probabil cei de la Urban pot justifica elementele care au condus la această ofertă. Doar că suma se poate regăsi în preţul produselor – pentru că tarifele vor fi mari la închiriere. Cât despre închiriere, probabil atribuirea locurilor din piaţă va urma acelaşi traseu – al licitaţiei – pe care l-a urmat şi Urbanul.

La licitaţia pentru administrarea Pieţei Centrale Piatra Neamţ s-au înscris 4 firme, dintre care o asociere care a fost eliminată din cauza depăşirii termenului.

Urban a câştigat cu 92 de puncte din 100. Cele 8 puncte diferenţă s-au datorat unor aspecte tehnice.

De la data în care CMI Urban a fost declarat câştigător în licitaţia deschisă pentru concesionarea serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare Sf. Gheorghe din Piatra-Neamț, există un termen de contestaţie de 10 zile. Abia după acest termen – dacă nu vor exista contestaţii – urmează să înceapă procedurile de predare – primire. Dacă vor exista contestaţii, ne aşteaptă, din nou, cortul albastru.