SC Petrocart SA, un pionier în cultivarea fără contaminare a legumei miraculoase – castravetele amar!

Proprietăţi nebănuite ale frunzelor şi fructului- de reducere a glicemiei, antioxidant, supliment alimentar, antitumoral, acţiune contraceptivă Studiile realizate în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti au demonstrat cât de benefice sunt fructele şi frunzele plantei-minune La workshop-ul de prezentare a rezultatelor evidenţiate prin cercetări ştiinţifice au participat şi procesatori de suplimente alimentare, care ar putea fructifica descoperirile

Societatea Petrocart SA din Piatra Neamţ a devenit, în ultimii 3 ani, un promotor în cultivarea… castravetelui amar, o plantă cunoscută în toată lumea pentru beneficiile sale. Pionieri, dar în acelaşi timp şi buni cunoscători, specialiştii de la Petrocart s-au străduit, în timp, să înţeleagă ce nevoi are planta şi să o ajute să se manifeste, şi au urmărit îndeaproape aceste faze de obţinere a unor culturi aproape de perfecţiune, fără contaminare şi cu randament maxim. Pentru a pune în valoare aceste culturi, cei de la Petrocart au demarat un proiect cu ajutorul Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti. Iar rezultatele nu au întârziat să apară. Ieri, în cadrul unui workshop, au fost prezentate concluziile acestor cercetări. Dr.ing.Horaţiu Ştefănoiu, doctor în chimie aplicată şi în ştiinţa materialelor, din cadrul societăţii Petrocart, a prezentat cum a început cultivarea castravetelui amar- genotipul indian, cum a depăşit, pas cu pas, piedicile ivite în dezvoltarea culturilor în sere, iar ce trebuie subliniat este că a reuşit, independent de studiile de specialitate ale oamenilor de ştiinţă din alte ţări, să dezvolte o cultură sănătoasă şi productivă aproape de 100% urmând propriile idei. Pornind de la germinarea seminţelor, despre care „la carte” spune se spune că trebuie opărite 4 secunde înainte de a le introduce în solul pregătit în prealabil, iar dr. Ing. Horaţiu Ştefănoiu a preferat să le lase în apă călduţă 24 de ore şi apoi să le introducă în sol, iar rezultatele au fost peste cele descrise în studii de specialitate. Al doilea punctaj pe Institut din 18 proiecte finanţate de Ministerul Cercetării! Dr. Tatiana Onisei, din cadrul Institutului de Cercetare de la Bucureşti, a prezentat, ieri, analiza potenţialului de utilizare a castravetelui amar în suplimente alimentare, conform studiilor realizate pe plantele obţinute de petrocart. „Ministerul Cercetării a finanţat acest proiect pentru că a considerat că are perspective şi utilizare. S-au făcut analize înainte să primim finaţarea, şi putem spune că a ieşit cu al doilea punctaj pe institut din 18 proiecte finanţate, punctaj acordat de Minister, fiind considerat de mare utilitate întrucât avea aplicabilitate directă şi era un proiect orientat spre nevoia unui beneficiar din zona economică, întâmplător- şi cu totul ciudat- o fabrică de hârtie. Le-am explicat că acolo există un agent termic, că se poate încălzi o seră, că acolo, când nu e încălzită, sera funcţionează ca un solar, că există interes, şi am reuşit să obţinem finanţarea pentru derularea proiectului. Iar anul acesta îl încheiem şi, iată, diseminăm rezultatele. Am rugat şi pe cei de la Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ şi pe dr. Iosif Koszeghi, preşedintele Colegiului Medicilor din Neamţ, să ne onoreze cu prezenţa, pentru că există această tendinţă, a lanţului scurt. Unde se spune că, pentru a ajunge cu un preţ bun şi o calitate bună, trebuie să scurtezi cât mai mult distanţa dintre materia primă şi produsul finit. Or, dacă în zonă se poate produce castraveteleel acum fiind vândut în altă zonă a ţăriide ce nu l-ar folosi cei de aici, mai ales că în zonă avem unităţi procesatoare de suplimente alimentare, şi care lucrează la un nivel superior, şi atunci am invitat la workshop-ul nostru reprzentanţii Plantavorel şi Zenyth. Pentru că pot fi formulate anumite produse cu acţiune hipoglicemiantă şi nu numai. Atât din castraveţi cât şi din frunze, conform rezultatelor surprinzătoare ale studiilor noastre”, a afirmat dr. Tatiana Onisei, de la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare Bucureşti. Domnia sa a vorbit despre plasticitatea ecologică deosebită a castravetelui amar, despre capacitatea lui de a se adapta şi regenera şi, mai ales, despre proprietăţile sale deosebite. Prin studierea plantei sa ajuns la concluzia că este un material de calitate excepţională din punctul de vedere al siguranţei, respectiv nu are deloc contaminare. „Tot ce a însemnat încărcătură microbiologică, contaminare din zona metalelor grele, a fost mult, mult sub limitele maxime admise. Şi felicităm aici pe cei de la Petrocart. Asta înseamnă că în seră au fost nişte condiţii salubre, şi solul folosit a fost de foarte bună calitate”, a precizat dr. Onisei. Castraveţii şi frunzele au fost analizate în laboratoarele de chimia alimentului, în laboratorul de nutriţie, în laboratorul de senzoriale În laboratoare, castravetele amar a fost analizat din punct de vedere nutriţional, pentru că reprezentanţii Institutului şiau dorit să finalizeze acest proiect cu două fişe tehnice, respectiv obţinerea a două ingrediente, din care unul din frunză , care să poată intra în formula unor produse. Pentru că specialişti ăi interesează două direcţii, întrucât castravetele este un ingredient alimentar: valoarea lui nutriţională- respectiv conţinutul în nutrienţi, fiind realizată analiza micro şi macro nutrienţi- şi apoi valoarea lui fiziologică, respectiv conţinutul de principii active din acesta. Ca urmare, au fost analizate în laboratoarele de chimia alimentului, în laboratorul de nutriţie, în laboratorul de senzoriale. „Ne-a interesat şi care este perioada optimă de recoltare. Spre exemplu, analiza de textură care s-a făcut la exterior şi la interior a dovedit că, pe măsură ce planta se maturează, acumulările de macronutrienţi şi de celuloză sunt din ce în ce mai mari. Adică producţia din iulie faţă de cea din august şi septembrie s-a dovedit progresiv îmbogăţită în proteine, glucide, minerale, celuloză, deci pe măsură ce planta s-a maturizat, şi ceea ce a acumulat a fost mai mult. Ulterior, în al doilea an, după ce ne-am documentat dacă în alte ţări se foloseşte şi altceva în afară de fruct, ne-am concentrat asupra masei vegetale. Frunzele, măcinate, au dat naştere la o pulbere foarte frumoasă, de culoare verde, şi am mers mai departe cu analiza pulberii respective. Am constatat că au şi ele acumulare de proteine, glucide, fibre, dar diferenţa majoră a fost în spectrul de principii active. Surpriza a fost şi de micronutrienţi, pentru că şi conţinutul de minerale a fost bun, o serie de minerale implicate în căi metabolice care sunt afectate în cazul diabetului , respectiv zincul, calciul şi în special seleniu, s-au dovedit a fi prezente acolo, chiar într-o cantitate bună. La microelemente am comparat şi cu castravetele de grădină, or, clar, conţinutul castravetelui amar este de la zeci până la sute de ori mai mare la anumite elemente minerale. Deci, ca sursă de micronutrienţi, dacă ne interesează anumite minerale, pot să folosesc fructul. În ceea ce priveşte principiile active, legat de activitatea antioxidantă, s-a dovedit o foarte bună legătură între conţinutul de polifenoli şi activitatea antioxidantă la frunză decât la fruct. Deci, pentru capacitatea antioxidantă s-a calificat frunza înaintea fructului”, a subliniat dr.Onisei. În finalul cercetărilor, a concluzionat că valoare nutrutivă au amândouă, dar mai ales castravetele faţă de frunză; principiu biologic activ au amândouă- dar mai ales fructul, activitatea antioxidantă fiind mai mult în frunză decât în fruct, iar pentru acţiunea hipoglicemiantă am au fost trimise probele la colegii lor care au făcut teste pe model animal. În concluzie, pentru perspectivele de utilizare, cercetătorii au stabilit că această plantă este extrem de valoroasă şi cu un potenţial bun de exploatare în practică prin formularea de alimente funcţionale, suplimente alimentare, ceaiuri etc. În afară de diabet şi de sindromul metabolic unde clar, în străinătate, pe pacienţi umani s-a reuşit demonstrarea influenţei pozitive în dislipidemie -care a scăzut semnificativ, şi în glicemia din sânge,dar s-au făcut studii pentru capacitatea antitumorală şi, se pare, că acest castravete amar poate să inducă acest lucru. S-a demonstrat pe model animal, pe linii de cancer uman, unde extractul de castravete amar a diminuat semnificativ tumorile. Apoi, s-a încercat folosirea produselor acolo unde există rezistenţă la chimioterapice sau la antibiotice, la Stafilococul auriu, şi s-a reuşit într-o anumită schemă de administrare. De asemenea, unii l-au folosit antiviral, şi pentru acţiunea avortivă şi contraceptivă, contraceptivă atât la femei cât şi la bărbaţi,pe perioada administrării.

Geanina NICORESCU