Şase răniţi în urma unui impact frontal cu un autobuz

accidenteViteza excesivă şi neadaptarea la condiţiile de drum au fost cauzele care au dus la producerea unui accident grav, luni, la Huisurez. Un şofer aflat la volanul unui autoturism a forţat depăşirea unui alt autoturism parcat pe dreapta şoselei şi a derapat pe zăpadă, intrând frontal în autobuzul care circula pe contrasens. Impactul a fost puternic, dar, din fericire, accidentul nu s-a soldat decât cu răniţi, atât şoferul autoturismului cât şi cei cinci pasageri, între care o fetiţă de 7 ani, fiind transportaţi la spital cu policontuzii. Conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, din Dămuc, a suferit o fractură de stern şi trei coaste, copila a fost diagnosticată cu traumatism abdominal şi la ambele picioare, un bărbat de 68 de ani s-a ales cu policontuzii şi fractură de bazin şi la mâna dreapta, soţia lui, o femeie de 63 de ani s-a ales cu traumatism cranio-facial şi o altă femeie de 54 de ani a suferit un traumatism la mâna dreaptă.  Mai multe echipaje de poliţie şi câteva ambulanţe au sosit la locul dezastrului, iar cicrulaţia a fost oprită timp de mai bine de trei ore. „Din primele cercetări, se pare că în timp ce un bărbat, de 35 ani, din Dămuc, conducea un autoturism pe DJ 12 A, în localitatea Huisurez, ar fi depăşit un alt autovehicul oprit pe partea dreaptă a direcţiei sale de mers şi pe fondul neadaptării vitezei de mers la carosabilul acoperit cu zăpadă, a derapat şi a intrat în coliziune cu un autobuz, care circula din sens opus, fiind condus de către un bărbat de 56 de ani, din Dămuc”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Luni seara, la Roman, pe strada Aviatorilor, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat de 37 de ani, din Roman, care conducea un autoturism având autorizația de circulație provizorie expirată. Polițiștii au efectuat verificări stabilindu-se că bărbatul nu poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, fapt pentru care a fost condus la Spitalul municipal Roman, unde, în prezența cadrelor medicale  a refuzat prelevare de probe biologice. Bărbatului i s-a deschis dosar penal.

Tot luni, la Girov, un conducător auto, un bărbat de 27 de ani, din Gherăești, a pătruns pe DN15D fără a respecta indicatorul oprire și a ieșit în afara părții carosabile. Pasagera din maşină, o tânără de 19 ani, din Tămășeni, însărcinată în luna a V-a, a ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral şi abdominal, răni care nu i-au afectat sarcina, medicii externând-o după investigaţii şi îngrijri. Conducătorul auto nu se afla sub influența alcoolului şi acum este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Cristina IORDACHE