Şase răniţi pe şosele într-o singură zi

accident1*Un „şofer” băut a rănit trei persoane, la Roznov

Patru evenimente s-au produs numai în cursul zilei de duminică pe şoselele nemţene, şase persoane ajungând la spital, dintre care trei în stare foarte gravă. Cele mai multe victime s-au soldat în urma accidentului de duminică seara, de la Chintinici, Roznov, acolo unde un tânăr s-a urcat băut la volan şi într-o curbă a pierdut controlul volanului. Poliţiştii care au ajuns la faţa locului au efectuat cercetări în urma cărora s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 21 ani, din Borlești, conducea un autoturism pe strada Calea Tazlăului din Roznov, într-o curbă uşoară la stânga a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contra sens unde s-a izbit de un autoturism care se deplasa regulamentar. „În urma impactului, au fost rănite 3 persoane din cele două autoturisme, iar la testarea cu aparatul etilotest polițiștii au constatat că șoferul de 21 ani se afla sub influența băuturilor alcoolice. În plus, autoturismului acestuia, înmatriculat în alt stat, îi expirase asigurarea, astfel că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducerea unui vehicul neînmatriculat”, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Mai multe echipaje de la Ambulanţa Neamţ şi ISU Neamţ au ajuns la faţa locului pentru a prelua victimele, şoferul scăpând cu câteva zgârieturi în vreme ce trei pasageri din ambele maşini au fost  transportate la spitalul judeţean. O tânără de 24 de ani din Chintinici era în stare gravă, cu politraumatisme, şi a fost dusă rapid direct în sala de operaţie, iar o femeie de 60 de ani din Ruseni şi un tânăr de 26 de ani din Rediu, care au suferit traumatisme torcaco-abdominale, au primit îngrijirile necesare în UPU apoi au fost externaţi.

*Biciclist beat, în cap în şanţ

Duminică, după-amiază, la Dobreni, un biciclist s-a rănit grav la cap după ce s-a dezechilibrat şi a aterizat într-o rigolă betonată. Poliţiştii care au ajuns la cercetărăi au stabilit că victima este un bărbat de 45 ani, din Dumbrava Roșie, care se deplasa cu bicicleta pe DN 15, la Dobreni, în timp ce era sub influența băuturilor alcoolice şi căzând într-o rigolă betonată şi accidentându-se grav, a mai spus ofiţerul de presă.

Cam la aceeaşi oră, un alt biciclist era lovit de o maşină, de-această dată pe drumul naţional din satul Ghidion, comuna Stănița. Echipajul de Poliţie Rutieră a stabilit că accidentul s-a produs în timp ce o femeie de 46 ani, din Roman, conducea un autoturism pe DN 62 când a efectuat manevra de depășire a unui autobuz parcat, acroşând și accidentând grav un biciclist care se deplasa pe sensul opus.

Seara, la Nechit, pe strada Calistrat Hogaș, a avut loc un alt incident rutier, în care a fost implicat un bărbat de 37 ani, din Borlești, care conducea o motocicletă. Bărbatul a accelerat până când într-o curbă la stânga a pierdut controlul motorului, a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe motocicletă, lovindu-se uşor, spune Poliţia Rutieră Neamţ. În fiecare caz a fost deschis dosar penal.

Cristina IORDACHE