Sărbătoarea Comunei Podoleni: prilej de distracție pentru locuitorii și invitații acestei frumoase așezări rurale

Tina-Podileni, foto 2 Mănfestăriile cultural-artistice anume pregătite edili pentru a cinsti cum se cuvine Sărbătoarea Comunei Podoleni au constituit un bun prilej de distracție pentru toți locuitorii acestei frumoase așezări rurale. S-au reîntâlnit prieteni, rude sau vecini, invitați din alte sate, cei plecați la muncă în străinătate, reveniți cu multă emoție în familie.

La sărbătoarea podolenilor au participat și oficialități județene. Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a transmis urări de bine, de multă sănătate și prosperitate tuturor celor prezenți la Sărbătoarea Comunei Podoleni, le-a promis apoi tot sprijinul său în derularea de proiectelor. La rândul său, urări de sănătate și pomisine de sprijin a transmis și Ioan Asaftei, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.

Stadionul Viitorul Podoleni a fost locul manifestărilor dedicate Sărbătorii Comunei Podoleni, loc în care lumea deja s-a obișnuit să se adune spre sfârșit de lună august, pentru a se distra împreună de ziua comunității în care trăiesc și muncesc. Pe toată durata programului cultural-artistic, pe stadion s-a „încins“ o atmosferă de petrecere, intens „condimentată“ cu mirosul emanat din belșug de grătarele cu mici și de paharele cu bere.

Un sobor de 6 preoți a oficiat o slujbă de mulțumire bunului Dumnezeu, pentru harul revărsat asupra comunei Podoleni. „Este o zi de sărbătoare, în care trăim bucuria de a fi împreună, de a ne întâlni cu oameni dragi, cu cunoștințe, dar și cu oameni noi, mai ales cu cei plecați departe, peste meleaguri. Autoritățile locale s-au străduit să scoată în față această bucurie și mai ales valorile creștine, familia, cuplurile care au 50 de ani de la căsătorie. Când ne aniversăm comuna, dăm și slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările de peste an. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne dea sănătatate!, a rostit unul dintre preoți.

*Mesajul primarul Cristian CROITORU:

„Vom face ca, peste câțiva ani, comuna noastră să atingă standarde europene“

„Bine ați venit la Sărbătoarea Comunei Podoleni! Păstrând tradiția ultimilor ani, în penultima duminică a luni august, comuna Podoleni îmbracă haine de sărbătoare. Ne întâlnim din nou cu prietenii noștri, cu consătenii noștri, cu cei plecați în străinătate, vinți acum la familiile rămase acasă, la părinții lor tocmai în această lună. Pentru că de la alegerile locale nu ne-am reîntâlnit într-un număr atât de mare, țin să vă mulțumesc și acum pentru încrederea acordată. Mulțumesc și celor care m-au votat, dar și celor care nu m-au votat! Vă asigur pe toți că, împreună, vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru ca, peste câțiva ani, comuna noastră să atingă standarde europene din toate punctele de vedere.

Avem anul acesta invitați de seamă, în frunte cu domnul președinte al Consiliului Județean Neamț – Ionel Arsene și Ioan Asaftei, vicepreședintele Consiliului Județean, care ne vor onora cu prezența. Venind la Podooleni, ei ne vor dovedi că sunt alături de noi și că soarta acestei comune nu le este deloc indiferentă. Totodată, astăzi sărbătorim și onorăm 16 cupluri care au ajuns la frumoasa aniversare a 50 de ani de căsnicie. Tuturor, vă doresc multă sănătate și voie bună!“

*Program de înaltă ținută artistică

După ce s-a dat startul distrației, publicul a fost încântat și s-a bucurat de un program cultural de înaltă ținută artistică. Primi la dans și la cântec au fost tinerii membri ai formații de muzică populară din localitate.

Apoi, în fața spectatorilor au evoluat artiștii consacrați, îndrăgiți și mult de apreciați de publicul specator. În ropote prelungi de aplauze, pe scenă au cântat Irina Loghin, Ion Suruceanu, Maria Știrbu și Oana Crețu.

Seara, pentru tineri din Podoleni și invitații lor, îngrăgita solistă Lora a oferit un spectacol de zile mari, alcătuit din cele mai cunoscute hituri ale sale. Distracția și voia bună au fost mână în mână pe tot parcursul derulării evenimentelor dedicate Sărbătorii Comunei Popdoleni. Petrecerea s-a terminat târziu în noapte cu un feeric foc de artificii, după care fiecare a plecat spre casă cu sufletul încărcat de bucuia unei petreceri reușite.

*Flori și felicitări la 16 nunți de aur!

Emoție mare pe scenă, în momentul când primarul Cristian Croitoru a felicitat și premiat cuplurile ajunse la 50 de ani petrecuți în sfânta taină a căsătoiei, care au primit din partea autorităților locale superbe buchete de flori, sticle de șampanie, icoane și alte premii.

Iată cele 16 familii ajunse la aniversarea nunții de aur, sărbătorite în cadru festiv: Ioan Luca și Teodora Negoiță; Dumitru Simion și Maria Alexandroaia; Gheorghe Bulai și Elena Archip; Neculai Macovei și Aneta Țuțuianu; Mihai Croitoru și Lucia Andrei; Gheorghe Roșu și Elena Chelaru; Ioan Simion și Maria Archip; Andrei Acununei și Elena Pricopi; Vasile Archip și Maria Păun; Ioan Stan și Teodora Lazăr; Ioan Afrăsiloaia și Maria Sava; Costachi Scurtu și Antoneta Baghiu; Gheorghe Bulai și Olga Simerea; Alexandru Simion și Hareta Dascălu; Constantin Nistor și Ana Nistor; Constantin Sava și Lina Chirița.

Tuturor, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi!

Tina CONDREA-ZĂPODEANU