Sărbătoare și la Podoleni

podoleni asfalt

Mare sărbătoare, duminică, și la Podoleni unde este organizată cea de a 5-a ediție a Zilei Comunei.
Pentru toți locuitorii comunei, pentru toate gusturile, organizatorii care pun în practică programul gândit de conducerea Primăriei și de către Consiliul Local au pregătit un spectacol care să acopere cât mai multe preferințe.
Ca la orice adunare de gospodari creștini, activitatea începe cu o slujbă oficiată, la ora 14, de preoții din comunitate. Apoi, pe scenă vor urca ansambluri și formații din localitate, coordanate de profesorii îndrumători de la Căminul Cultural sau de la școli.
După amiaza și seara, scena este rezervată pentru numele cu greutate din show-biz, invitate de primarul Cristian Croitoru să-i bucure pe localnici. Pentru amatorii de spectacol tradițional și de folclor, Ramona Hobu, Ionel Pădurariu și Viorica Macovei sunt garanții ale unui spectacol de neuitat de joc și voie bună. Pentru tineri, o prestație deosebită va fi asigurată de Alessia, tânăra și talentata cântăreață abonată în ultimii ani la topurile cele mai profesioniste.
Alături de localnici, de fiii satului veniți în concediu de prin țară sau din străinătate, la sărbătoarea de suflet a podolenenilor sunt așteptate și autoritățile județene. Printre invitații de onoare se numără prefectul de Neamț, George Lazăr, președintele Consiliului Județean, Culiță Tărâță, deputați din județ, consilieri județeni.
“E normal ca aleșii unei comunități să se gândească și la sufletul locuitorilor. Măcar o dată pe an. Oamenii au tot dreptul să le oferi și o astfel de zi, într-un an în care muncesc atât, aleagă, se zbat ca să asigure tot ce e necesar familiei. Viața e făcută și din muncă dar și dintr-un pic de petrecere, că nu suntem utilaje, avem suflet, avem dorința de a ne simți bine”, a precizat primarul Cristian Croitoru.
Mândru de consătenii săi, primarul a ținut să sublinieze că “Locuitorii din Podoleni sunt oameni deosebiți, care respect valorile tradiționale, pun mare preț pe educație, pe familie, pe rânduiala din bătrâni. Orice pădure își are uscăturile ei dare u mă bucur că la Podoleni sunt uscături puține, tot mai puține. Din comuna noastră au plecat spre orașe mari, spre capital, oameni foarte bine pregătiți, specialiști în domeniile lor de activitate, care reprezintă cu cinste comunitatea în care s-au format și care nu au uitat nici de ulița copilăriei. O parte din acești fii ai satului vor fi și ei prezenți duminică la această sărbătoare, pentru că sunt veniți să petreacă concediile aici, cu familiile dar și cu marea familie Podoleni”.
Pentru primarul Croitoru, această a 5-a ediție a Zilei Comunei este și un fel de raport “pe viu”. La un an de la preluarea mandatului, în ciuda crizei care pentru unii este motivul perfect pentru a justifica lipsa oricărei investiții, Croitoru are cu ce sta în față: asfaltarea străzii Bociulești și realizarea unui modern loc de joacă pentru copii.

D. VINCA