Sărbătoare la „Apele Române”

apele romane

De curând, s-a împlinit un secol de la înfiinţarea primului departament de ape din România. Cu această ocazie, Administraţia Naţională „Apele Române” a organizat un eveniment pentru omagierea întregii activităţi de gospodărire a apelor.

La aniversarea de la Palatul Parlamentului au fost prezenţi oameni politici şi invitaţi de seamă, printre care şi fostul preşedinte al României Ion Iliescu, Petre Roman, Rovana Plumb – ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Matthijs van Bonzel – ambasadorul Olandei la Bucureşti, Vasile Pintilie- directorul general al Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi alţi demnitari.

În prezent, Administraţia Naţională „Apele Române”, este o instituţie publică de interes naţional, care are în subordine 11 administraţii bazinale, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, precum şi Exploatarea Complexă Stânca Costeşti. În cifre, Administraţia Bazinală de Apă Siret înseamnă o suprafaţă de 28.116 kilometri pătraţi, 735 de cursuri de apă codificate, cu o lungime a reţelei hidrografice de 10.415 km, 16 acumulări, cu un volum total de peste 210 milioane metri cubi, 52 de îndiguiri însumând 249,63 de kilometri, 96 de apărări de maluri, cu o lungime de 104,45 kilometri, 110 regularizări de albii cu o lungime de 321,63 de kilometri, şi 3 derivaţii cu o lungime de 21, 76 de kilometri.

„Dincolo de cifre, Administraţia de Apă Siret înseamnă devotament, profesionalism şi compasiune pentru semeni. În semn de recunoştinţă, mulţumim tuturor celor care şi-au adus, şi îşi aduc aportul în domeniul gospodăririi apelor”, a subliniat inginer Emil Vamanu, director la Administraţia Bazinală de Apă Siret.

V. ANDRIEŞ