Șanse la tratament gratuit pentru pacienții cu fibroză hepatică aflați în stadiu incipient

Casa de Asigurări de Sănătate negociază noi contracte de finanțare pentru tratamentele bolnavilor de hepatită cronică C, fără însă a întrerupe terapiile deja începute, după cum a ținut să transmit CNAS. Totodată, o noutate a viitoarelor contracte este faptul că vor intra în tratament şi pacienţi aflaţi în stadiul F1 de fibroză hepatică, alături de cei aflaţi în stadiile mai avansate, care nu au intrat până acum în terapie “Astfel, toţi bolnavii de pe aria terapeutică hepatita cronică virală C, care sunt în acest moment prinși într-o schemă de tratament interferon free, au asigurate fondurile şi medicamentele până la finalizarea tratamentului (12 sau 24 săptămâni, după caz) şi nu depind de negocierea unor noi contracte. În acest moment, CNAS se află în negocierea contractelor cost-volumrezultat pentru următoarea etapă de tratament, care va avea ca ţintă un număr de pacienti eligibili extins la 13.000. Totodată, se urmăreşte să existe mai multe scheme de tratament disponibile pentru majoritatea categoriilor de pacienţi, urmând ca medicul curant să aleagă schema şi durata optimă a tratamentului, în funcţie de starea clinică a pacientului”, au transmis reprezentanții Casei. Prin recentele modificări ale actelor normative referitoare la contractele de tip cost-volum/costvolum- rezultat, termenele de negociere au fost mult reduse. Astfel, la finele lunii iulie, conform etapei din procedura de negociere demarată la începutul lunii, CNAS a primit ofertele finale pentru viitoarele contracte din partea companiilor farmaceutice, iar după analizarea acestor oferte contractele vor fi semnate în scurt timp și vor intra în derulare la data de 1 a lunii următoare semnării, promit responsabilii Casei de Sănătate.

Geanina NICORESCU