Șansă pentru modernizarea rețelei de transport ecologic / Troleibuzul SA a devenit operator regional de transport

troleibuze*Finanțarea europeană a operatorului de transport nu mai depinde de desemnarea unui consilier local ca membru în AGA la Troleibuzul SA. *Conducerea societății a ridicat, joi, de la Registrul Comerțului, certificatul de atestare ca operator regional. *Astfel, Troleibuzul se poate înscrie în cursa finanțărilor europene până la 1 septembrie.

Conducerea societății Troleibuzul SA este cu un pas mai aproape de accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea rețelei de transport în comun. Începând cu 27 august, societatea a devenit oficial operator regional de transport, dovada fiind certificatul de atestare ridicat de la Registrul Comerțului. „Joi am ridicat certificatul de la Registrul Comerțului și astfel vom putea să ne înscriem până la 1 septembrie pentru accesarea de fonduri europene. Sperăm că suntem pe drumul cel bun“, a declarat Nadia Năstase, directorul SC Troleibuzul SA.

Societatea a fost la un pas de a pierde înscrierea în cursa fondurilor europene din cauza consilierilor locali din Piatra Neamț. Pentru a putea deveni operator regional, Troleibuzul a cooptat în rândul acționarilor săi mai multe primării din județ, printre care și pe cea de la municipiu. Fiecare primărie și-a desemnat câte un membru în AGA de la SC Troleibuzul, însă la Piatra Neamț consilierii nu au reușit să aleagă pe nimeni, chiar dacă s-au reunit în două ședințe de Consiliu Local cu intenția de a-și vota reprezentantul. O a treia ședință ar fi trebuit să aibă loc la începutul acestei săptămâni, dar patru consilieri locali sunt în concediu, astfel încât nu se întrunea majoritatea necesară.

Până la urmă, conducerea Troleibuzul a reușit să obțină certificatul de operator regional de transport, urmând ca Primăria Piatra Neamț să-și desemneze reprezentantul în AGA la o dată ulterioară.

Dacă va obține fondurile europene, societatea va investi în dezvoltarea rețelei de transport ecologic atât prin achiziția de vehicule noi și nepoluante, cât și prin modernizarea și extinderea infrastructurii.

Andreea AMARIEI