Sanitas salută decizia Curții Constituționale

*Vor fi legiferate sporuri și pentru angajații din direcțiile de sănătate publică, personal TESA, creșe și grădinițe

Uniunea Județeană SANITAS Neamț salută decizia Curții Constituționale care atestă legitimitatea incontestabilă a Legii privind aprobarea OUG nr. 20/2016, lege votată de Parlamentul României în forma amendată de Federație.

„Dintre amendamentele Federației noastre care au fost incluse în acest document legislativ le amintim pe cele mai importante: aplicarea sporurilor la salariul actual pentru toate categoriile profesionale; introducerea categoriilor profesionale omise de OUG nr. 20/2016 (personalul TESA, funcționarii publici din DSP, creșe și grădinițe); elaborarea unei grile comparabile cu cea din Sănătate pentru asistența socială; diminuarea diferențelor salariale dintre spitalele clinice și neclinice pentru toate categoriile profesionale; diminuarea diferențelor dintre asistenții medicali cu studii superioare și cei cu studii postliceale. Mai este un singur pas de făcut, înainte ca legea să fie aplicată efectiv, și anume promulgarea ei de către Administrația Prezidențială“, a punctat Sanitas, prin reprezentanții săi.

Aceștia apreciază că victoria de astăzi a Federației SANITAS este încă o etapă în lupta permanentă pentru a asigura un trai decent membrilor de sindicat.

Geanina NICORESCU