Sanitas nu se lasă: pe 7 mai, grevă de avertisment!

Pe 7 mai sindicaliştii din sănătate vor fi în grevă de avertisment de două ore, în intervalul 9-11, fiind asigurate urgenţele cu o treime din personal, potrivit Evei Ungureanu, preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas Neamţ. Protestele au început pe 26 aprilie, cu un miting desfăşurat în Piaţa Victoriei, la care au participat peste 50 dintre sindicaliştii de la Neamţ. “Peste 10.000 de membri SANITAS, adunați în Piața Victoriei, au cerut guvernanților să-și respecte promisiunile față de angajații din sănătate și asistență socială. S-au solidarizat cu protestul Federației SANITAS din România cea mai mare organizație a pacienților – Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice – COPAC și Federația Sindicatelor Naționale ale Polițiștilor și Personalului Contractual din România, cei din urmă reprezentând și interesele personalului medico-sanitar din instituțiile sanitare subordonate Ministerului Afacerilor Interne”, a transmis Biroul Operativ al Sanitas. Delegația SANITAS, invitată la sediul Guvernului, a prezentat vicepremierului Viorel Ștefan, ministrului Sănătății, Sorina Pintea și consilierilor prezenți principalele revendicări: modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pe ordonator principal de credite, care limitează acordarea sporurilor din noul Regulament; creșteri salariale pentru TOT personalul din sănătate și asistență socială; negocierea și semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate. Sindicaliştii Sanitas, prin Biroul Operativ, au precizat că partea guvernamentală a susţinut că, în ultimele zile, comisiile de lucru formate din manageri de spitale şi reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Finanțelor și Ministerului Sănătății, au identificat soluții, astfel ca nici un angajat din sănătate și asistență socială să nu mai înregistreze pierderi de venit. Soluțiile vor fi prezentate Federației SANITAS în cadrul unei întâlniri ce va avea loc miercuri, 2 mai. În lipsa unui document în baza căruia Federaţia SANITAS să poată evalua viabilitatea soluţiei, organizaţia lasă deschise căile de dialog cu partea guvernamentală, dar continuă programul de proteste stabilit: 7 mai – grevă de avertisment; 11 mai – grevă generală. Şi la nivelul sindicatului Solidaritatea sanitară se strâng semnături pentru declanşarea grevei generale pe 11 mai.

Geanina NICORESCU