Sanitas nu „se împiedică“ de demisia ministrului sănătății și continuă protestele

medici de familie sanitas protesteDemisia ministrului sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, nu schimbă programul acțiunilor sindicale Sanitas și îi asigurăm pe salariații din sistemul sanitar și sistemul de asistență socială că soluționarea revendicărilor este prioritară pentru Federație, anunță reprezentanții Sanitas, prin vocea liderilor sindicali. Eva Ungureanu, președinte al Uniunii Județene Sanitas Neamț, a subliniat că, în acest sens, vor fi continuate toate pichetările anunțate pentru  perioada 9-13 mai, la cea din 11 mai urmând să participe și reprezentanți ai județului nostru.

Pentru Federația Sanitas, prioritară este soluționarea revendicărilor înaintate autorităților statului și, în acest sens, sindicaliștii sunt hotărâți să ajungă până la greva generală, dacă situația o va impune.

Sanitas a solicitat eliminarea inechităților și discriminărilor salariale pentru toate categoriile profesionale din sistemul sanitar, de asistență socială și medico-socială, majorare salarială cu 25% în 2016, reglementarea timpului de muncă pentru medici, implicit plata corectă a gărzilor, deblocarea și finanțarea posturilor de specialitate, reglementarea funcționării rețelei de medicină școlară, respectarea normativelor de personal din sistemul sanitar.

Sanitas  va continua negocierile cu Ministerul  Muncii, va susține în continuare necesitatea apariției unei ordonanțe de urgență care să elimine inechitățile și discriminările salariale din sistemul sanitar și sistemul de asistență socială, așa cum au fost ele prezentate de Federație la toate negocierile care s-au desfășurat până acum.

În acest sens, ieri, o delegație a Federației Sanitas a  purtat discuții cu ministrul muncii, Dragoș Pîslaru, iar la finalul întâlnirii acesta a ieșit să discute cu membrii Sanitas prezenți la pichetare și le-a cerut un răgaz de câteva zile pentru a putea veni cu un răspuns concret din partea guvernului privind ordonanța de urgență pentru eliminarea inechităților și discriminărilor salariale din sistem.

Pe tot parcursul acestei săptămâni vor fi organizate adunări publice în fața Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Finanțelor Publice.

Federația Sanitas din România atrage atenția Guvernului României că situația în care se află sectorul sanitar trebuie reglementată, iar  lipsa de răspuns va fi amendată cu grevă generală.

Geanina NICORESCU