Sanitas anunţă proteste!

sanitas protest

Nici nu au ieşit din „sărbători”, că sindicaliştii din Sănătate se gândesc deja la un calendar al protestelor. Conducerea Federaţiei Sanitas ameninţă că va organiza ample acţiuni dacă guvernanţii nu vor lua în seamă revendicările legate de nivelul de salarizare şi de condiţiile de muncă.

Prim-vicepreşedintele sindicatului, Marius Sepi, a declarat la reuniunea de la Covasna cu liderii organizaţiilor Sanitas că este preocupat de descentralizarea sistemului sanitar, de Legea sănătăţii şi de salarizarea personalului din sistem, subliniind în context că una dintre principalele revendicări este ca personalul medical să fie plătit la nivel european.

„Ne dorim o lege corectă pentru munca prestată . Vrem ca un asistent medical să aibă minimum 2.000 de euro pe lună. În străinătate, asistenţii medicali sunt bine apreciaţi şi mi se pare normal ca statul român, în trei ani de zile, eşalonat, să aducă salariile la nivel european. Dacă nu face asta, atunci să nu mai spună că vrea să oprească exodul. Atât timp cât vedem zilnic scandaluri în sănătate, cu sume imense, înseamnă că sunt bani. Dacă vor să păstreze profesionisti în ţară trebuie să plătească. Eu vă pot spune clar că federaţia Sanitas va da o ripostă şi actualului Guvern dacă nu vrea să înţeleagă că s-a cam ajuns la limita răbdării”,a afirmat Marius Sepi.

Potrivit acestuia, din sistemul sanitar românesc au plecat, din 2007 până în prezent,  circa 28.000 de specialişti, iar deficitul de personal este aproape dublu. În spitalele din Neamţ şi la Ambulanţă s-a ajuns în situaţia de a nu mai putea fi acoperite gărzile, pentru că nu sunt medici suficienţi. Ceea ce e strigătzor la cer.

Liderul sindical a subliniat că angajaţii din sistemul sanitar sunt foarte nemulţumiţi de salarii, de condiţiile de muncă şi de statutul lor social, prin urmare, dacă revendicările lor vor fi ignorate, din toamnă vor ieşi în stradă, să-şi strige nemulţumirile. Până în iunie, Federaţia Sanitas va organiza caravane în toate regiunile ţării, inclusiv la Neamţ, unde este o organizaţie judeţeană puternică. Vor fi discutate problemele din sistem, urmând ca, pe baza concluziilor, să fie întocmit un raport ce va fi înaintat guvernanţilor.

 

Geanina NICORESCU