Sancţiuni draconice la vânzarea terenurilor

teren-de-vanzare

* Amenda maximă, 500.000 lei/ha

Noua lege privind vânzarea terenurilor din extravilan către persoane fizice, române ori străine, are două trăsături distincte. Condiţiile dure impuse cumpărătorului şi amenzile foarte mari. De-a dreptul astronomice, ca sume datorate. Condiţii care, în felul lor, pot fi considerate  a fi tot sancţiuni. Cel care cumpără terenul musai trebuie să fie o persoană cu carte, şcolită în domeniul agricol. Dacă deja deţinea teren agricol la data unei noii achiziţii, trebuie să facă dovadă că acel pămînt a fost lucrat în ultimii 5 ani. Apoi, suprafaţa deţinută în extravilan  de către o persoană fizică nu poate depăşi 100 ha. Lucrările de irigaţii şi de îmbunătăţiri funciare aflate pe terenul cumpărat trebuie menţinute, deşi ele sunt propritatea altcuiva.

Cât despre amenzi, ele sunt de-a dreptul imense, ca sume impuse. Cel mai tare se bate moneda pe păstrarea destinaţiei categoriei de folosinţă a terenului cumpărat, musai trebuie să fie cea înscrisă în sistemul integrat de cadastru şi publicitate imobiliară. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de 100.000 lei/ha.  Dacă s-a călcat pe bec şi a doua oară, adică timp de doi ani, consecutiv, nu este respectată categoria de folosinţă a terenului respectiv, amenda se multiplică de 5 ori, ajungând  la 500.000 /ha.  Se mai multiplică apoi şi  în funcţie de numărul de hectare din terenul căruia i s-a schimbat categoria de folosinţă. Cu cât suprafaţa este foarte mare, cu atât creşte şi amenda.

Cu amenzi cuprinse între 50.000-100.000 sunt sancţionaţi cei care nu menţin ori distrug sistemele de irigaţii ori de îmbunătăţiri funciare aflate pe pământul cumpărat. În acest caz se aplică şi o sancţiune complementară constând în desfiinţarea noilor construcţii şi aducerea terenului în starea iniţială, precum şi refacerea infrastructurii de irigaţii sau de îmbunătăţiri funciare, pe cheltuiala contravenietului.

Sun lovite de nulitate absolută contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor din extravilan de către persoane fizice, încheiate fără respectarea deptului de preemţiune. La fel se întâmplă şi în cazul în carea vînzarea terenului se face la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare.

Sunt condiţii extrem de dure, care ar trebui să dea mult de gândit celui care vrea să-şi sporească proprietăţile funciare. „Latifundiarilor” nu trebuie să le scape din vedere următorul aspect: “Sumele provenite din aplicarea amenzilor prevăzute la art. 17 alin.(2) și alin.(5) se constituie venit la bugetul Autorității pentru Administrarea și Reglementarea Pieței Funciare”. E vorba de amenzile  cele mai consistente, de 50.000-100.000 lei şi amenda de 100.000 lei/ ha, care poate ajunge până a 500.000 lei/ha. Fiind propriul buget în joc, e de la sine înţeles că Autoritatea nu va sta cu mâinile în sân atunci cân vine vorba de aplicare a legii, în litera şi spiritul ei.

Tina CONDREA