„Salvați Copiii“ donează echipamente medicale spitalelor din județul Neamț

salvati-copiiiOrganizația „Salvați Copiii“ a inclus, în seria de dotări din 2016, 29 de maternități și secții de nou-născuți din întreaga țară, printre care se numără și secțiile spitalelor Târgu Neamț și Roman.

Potrivit responsabililor din cadrul organizației, 460.000 de euro vor fi investiți în dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți din Arad, Timișoara, Pitești, Brașov, București (Maternitatea Bucur, Maternitatea Pantelimon, Maternitatea Giulești, Spitalul Clinic CF2), Reșița, Oravița, Mangalia, Craiova, Focșani, Hațeg, Slobozia, Iași, Pașcani, Târgu Mureș, Roman, Târgu Neamț, Vaslui, Dorohoi, Călărași, Giurgiu, Tulcea și Teleorman.

Fondurile au fost obținute prin implicarea publicului larg, prin campaniile de redirecționare a 2% din impozitul pe venit, donații online, donații prin SMS sau Direct Debit, cât și cu sprijinul sponsorilor Salvați Copiii.

„Maternitățile și secțiile de nou-născuți au în continuare nevoie de sprijin, în așa fel încât efortul medicilor să fie susținut de dotări la standarde moderne, care să ajute copiii născuți prematur să supraviețuiască. Anul acesta, continuăm programul nostru de reducere a mortalității infantile, pentru că ne dorim ca niciun nou-născut să nu își mai piardă viața din cauze prevenibile“, a subliniat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România.

În 2010, la startul programului Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile, România înregistra o rată a mortalității infantile de 9,8 la mia de copii născuți vii. În doar 5 ani, țara noastră a coborât până la o rată de 8 la 1.000 de nou-născuți vii, în 2015, menținându-se însă în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană privind mortalitatea infantilă.

„M-am alăturat programului de reducere a mortalității infantile demarat de Salvați Copiii încă de la început. Fiecare maternitate dotată înseamnă șanse în plus la viață pentru nou-născuți și o mare bucurie pentru mine. Ca mamă, înțeleg cât de important este să te poți baza atât pe medicii din spital, care fac tot posibilul să îți salveze copilul, cât și pe aparatura medicală suficientă și performantă. Voi continua să susțin cauza Salvați Copiii, până când toți bebelușii născuți prematur vor avea un start mai bun în viață“, a transmis Amalia Năstase, ambasador al campaniei Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile.

Amalia Năstase a vizitat Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț în ultimii ani, cu ocazia donării secției de nou-născuți a unor echipamente performante.

Conform datelor din analiza Salvați Copiii privind situația maternităților din România, echipamentele medicale insuficiente reprezintă o problemă frecventă în România – 13% dintre maternitățile de nivel I nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Prin proiectul Fiecare Copil Contează, organizația Salvați Copiii a reușit până în prezent să doteze 67 de maternități cu incubatoare, mese de resuscitare și aparate de ventilație în valoare de 8.700.000 lei, ajutând astfel peste 24.000 de nou-născuți să trăiască.

Cei care doresc să susțină programul Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile în România o pot face cu un SMS lunar la 8844 cu textul „SALVEZ“, în valoare de 2 euro.

Geanina NICORESCU