Salvare contra-timp după o naştere pe Valea Muntelui

nascut acasa2

O femeie în vârstă de 33 de ani, din Farcaşa, a născut, marţi seara, acasă în timp ce aştepta ambulanţa. Spre norocul ei, totul a decurs normal, fără complicaţii, astfel încât a reuşit să aducă pe lume un băieţel sănătos.

Lehuza din Farcaşa nu avea tăiat cordonul ombilical când a fost găsită de echipajul medical venit cu salvarea de la staţia din Borca. Asistenta medicală a trebuit să facă manevrele de îndepărtare a cordonului, apoi le-a acordat primele îngrijri atât mamei cât şi copilului. Or, la maternitatea unui spital, bebeluşul ar fi fost aspirat în primele 5 minute de viaţă pentru a-l ajuta să respire mai bine.

În cazul de la Farcaşa, un echipaj de salvare echipat cu incubator pentru nou-născut a plecat spre localitatea respectiveă imediat după ce cadrele sanitare ajunse la faţa locului au transmis prin staţie că naşterea s-a produs deja. Pentru ca micuţul să fie transportat în cele mai bune condiţii până la spitalul judeţean, în întâmpinarea echipajului cu asistent de la Borca plecat o autosanitară cu medic de la Piatra Neamţ.

Salvarea de la Piatra a fost dotată şi cu un incubator cu salteluţă de unică folosinţă încălzită la temperatura de 37,7 grade Celsius, ideală pentru menţinerea corpului bebeluşului la o temperatură optimă, apropiată de cea a mediului intrauterin. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Neamţ achiziţionează periodic astfel de salteluţe speciale, pentru ca intervenţiile de tipul naşterilor la domiciliu să confere siguranţă şi confort.

După ce au fost transportaţi la spitalul judeţean în cele mai bune condiţii, mama şi copilul au fost preluaţi de medicii de la maternitate şi nou-născuţi. Au urmat manevrele specifice de îndepărtare a placentei şi stabilirea conduitei terapeutice, iar bebeluşul a fost investigat de neonatologi şi a primit îngrijirile medicale necesare.

Zilele acestea, personalul Serviciului de Ambulanţă Neamţ lucrează la o statistică privind numărul naşterilor la domiciliu şi consemnează particularităţile fiecărui caz, pentru a identifica mai uşor cauzele.

În majoritatea ţărilor dezvoltate, naşterea la domiciliu este rar întâlnită, fiind asociată cu imagini din trecut, în care femeile năşteau în condiţii relativ precare. La noi, gravidele care ajung să nască acasă stau până în ultimul moment din neştiinţă, din cauza lipsei educaţiei sanitare privind etapele naşterii.

Geanina NICORESCU