Salvamontiştii, de Paşte: permanenţă la Baza de interenţie Dochia şi ehipaje operative la Baza Durău

În perioada Paştelui, Servicul Public Salvamont Neamţ va asigura zona montană cu întreg efectivul în regim de permanenţă, având în vedere afluenţa de turişti estimată. Astfel, Baza de intervenţie Dochia este deschisă din 6 aprilie, în regim de 24/24 ore, fiind operată de o echipă de intervenţie până în data de 10 aprilie. De asemenea, alte două echipe şi echipajul canin, vor fi operative în Baza Durău . “Atenţionăm turiştii că în zona înaltă -începând cu altitudinea de peste 1400 metri- stratul de zăpadă cu o consistenţă grea, apoasă , este prezent pe majoritatea traseelor iar pe feţele nordice există înca riscul producerii avalanşelor. Prognoza este proastă la nivelul zonei superioare, existând posibilitatea ca sâmbăta, 7 aprilie, să ningă şi vizibilitatea să fie foarte scăzută. Echipa din Baza Salvamont Durău va asigura, în condiţii de vizibilitate scăzută, transferul în siguranţă de la Cabana Dochia spre schitul din apropiere, turiştii fiind sfătuiţi să se deplaseze în grupuri compacte şi să nu părăsească traseul turistic”, a transmis şeful Salvamont Neamţ, Raul Papalief. Salvamontiştii vă mai sfătuiesc să nu renunţaţi la echipamentul de iarnă, diferenţele de temparatură dintre zona urbană şi zona montană înaltă fiind de peste 15-20 grade, umiditatea foarte mare amplificând riscul producerii stărilor de hipotermie.

Geanina NICORESCU