Sadoveniana 2014, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu”

Afis 11_05_2014 SadovenianaMâine, la orele 17.00, va avea loc, în Sala „Cupola” a Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu”, manifestarea Sadoveniana 2014 – un periplu literar ce îşi propune să-l omagieze pe Mihail Sadoveanu, unul din scriitorii determinanţi ai literaturii române, la împlinirea a 134 de ani de la naşterea sa.

La manifestare vor participa scriitorii Radu Aldulescu (Bucureşti), Dumitru Augustin Doman (Piteşti), Nicolae Stan (Bucureşti) şi criticul literar Constantin Dram (Iaşi) care vor provoca dialoguri pe teme precum „Sadoveanu şi proza de azi”, „Actualitatea – inactualitatea lui Sadoveanu”, „Sadoveanu necunoscut”, argumentându-şi pledoariile pentru literatură prin lecturi publice şi prezentări de carte.

„Vrem să îl readucem pe Sadoveanu în zona decenţei, să îl omagiem acolo unde îi este locul, în bibliotecă. La ediţia prcedentă a Sadovenienei am invitat o tripletă universitară de la Iaşi, criticii literari Bogdan Creţu, Doris Mironescu şi Antonio Patraş care au oferit publicului nemţean o seară memorabilă. De data aceasta, am invitat trei prozatori de primă mărime din literatura română actuală, e vorba de Radu Aldulescu, Nicolae Stan şi Dumitru Augustin Doman, autori care determină evenimente cu fiecare apariţie editorială. Lor li se alătură criticul literar şi universitarul ieşean Constantin Dram, o autoritate în ceea ce priveşte opera sadoveniană. Sperăm ca publicul din Piatra-Neamţ să ne fie alături, aşteptăm pe profesorii de literatură română să vină la întîlnirea cu prozatorii canonici ai perioadei noastre”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene, Adrian Alui Gheorghe, iniţiatorul şi moderatorul acestui eveniment.

În programul de activitate al anului viitor, organizatorii manifestării îşi propun să facă din „Sadoveniana” un eveniment complex, care să includă simpozioane tematice, concursuri de literatură şi chiar un concurs de şah care să poarte numele lui Sadoveanu.

Irina NASTASIU