A urmat Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină din București (1906-1908), Școala specială de artilerie și geniu (1909-1911) și Școala Superioară de Război (1921-1923). A participat la Războiul de Întregire, în funcția de comandant de baterie și divizion în Regimentul 4 Artilerie, dar și la luptele de eliberare a Basarabiei și la luptele de la Odessa și Cotul Donului.
Generalul Dăscălescu a participat la eliberarea Dobrogei de sub controlul trupelor germane, la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de la Sângiorgiu și Oarba de Mureș, continuând ulterior ofensiva pe direcția Luduș, Cehu Silvaniei, Satu Mare. Pe teritoriul Ungariei, a condus acțiunile ofensive ale Corpului 2 Armată pentru forțarea Tisei, iar în Cehoslovacia a comandat Armata a 4-a română, în luptele de la Roznava, Banska-Bystrica și Kremnica. După actul de la 23 august 1944, sub comanda generalului Nicolae Dăscălescu, Corpul 2 Armată a participat la campania pentru eliberarea nordului Ardealului și la cea de eliberare a Ungariei. La 12 ianuarie 1945, generalul Dăscălescu este numit comandantul Armatei a 4-a române, participând la eliberarea Cehoslovaciei.
Nu și-a uitat niciodată comuna natală
În timpul luptelor grele purtate pe frontal de răsărit, generalul Dăscălescu nu și-a uitat locurile natale.
„Ca un bun creștin, el a subvenționat repararea bisericii din Căciulești, ca unul din multele locuri de rugă și pentru oștenii de pe frontul teritoriilor luate samavolnic de Rusia stalinistă în vara anului 1940. Astfel, în scrisoarea trimisă de preotul Parohiei ortodoxe Căciulești, Ghelase Vasile, la 24 aprilie 1942, i se aducea mulțumire comandantului Corpului 2 armată pentru «primirea sumei de lei 20.000, contribuția pentru reparația bisericii noastre», în condițiile «timpurilor excepționale prin care trecem». După ce preotul arată că nu sunt cuvinte pentru «mărinimosul gest al Domniei Voastre» și ruga pe «bunul Dumnezeu să vă păstreze întru mulți ani cu pace, pentru binele și propășirea întregului neam», încheia emoționanta epistolă cu transmiterea mulțumirii întregului sat «din tot sufletul pentru marea grijă ce ne-o purtați»“, explică prof. Gheorghe Radu de la Muzeul de Istorie, fost director al filialei Neamț a Arhivelor Naționale.
Distincții pentru merite deosebite
Pentru merite deosebite, a fost decorat cu Ordinul „Sf. Ana“, clasa a III-a, „Coroana României“, clasa a IV-a, cu spade, în grad de ofițer, cu panglică de Virtute Militară, Ordinul „Mihai Viteazul“ (propriul ordin al mareșalului Antonescu, primit în Războiul de Întregire, pe care acesta l-a luat de pe pieptul său și l-a prins pe pieptul generalului Dăscălescu), Ordinul „Steaua României“ cu spade în grad de Mare Ofițer, cu panglică de Virtute Militară, Ordinul „Coroana României“, clasa a III-a, „Cruciada împotriva comunismului“ și Crucea Ordinului „Vulturul German“.
Acuzat de crime de război și încarcerat
Deși a avut merite deosebite, la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, bravul general al Armatei Române a suportat persecuția regimului comunist instaurat de sovietici, fiind trecut în rezervă, apoi arestat și trimis în judecată la Tribunalul poporului pentru crime de război. Este achitat prin decizia nr. 105 a Curții de Apel București, în Octombrie 1946.
În noiembrie 1951 este din nou condamnat, fiind ridicat și închis la Jilava. După doi ani de detenție, Procuratura Generală l-a acuzat din nou de crime de război. La proces însă s-a constatat că nu există probe concludente și, la 3 noiembrie 1955, s-a dispus eliberarea imediată și încetarea urmăririi penale.
Revenind la Căciulești, generalul și-a găsit casa naționalizată, fiind și deposedat de pământ. Astfel, a fost nevoit să se stabilească la Piatra Neamț. Tot mai bolnav ca urmare a gerurilor grele din Europa și mai ales a anilor de închisoare petrecuți la Jilava, a fost doborât de reumatism.
În anul 1964, eroul general-soldat Nicolae Dăscălescu a fost reabilitat, însă, adânc jignit, a refuzat distincțiile și onorurile ce i se aduceau. De asemenea, a refuzat să participe la aniversări militare, să-și scrie memoriile sau să acorde interviuri.
Moș Culiță, cum îi spuneau apropiații, a murit în somn la 28 septembrie 1969, la vârsta de 85 de ani, fiind îngropat în cimitirul „Eternitatea“ cu onoruri militare.
Irina NASTASIU