Să ne pregătim paltoanele și bocancii?

În unele nopți, la Piatra Neamț sunt așteptate minime de până la minus 7 grade Celsius

De la mijlocul săptămânii viitoare, la Piatra Neamț, meteorologii estimează o răcire accentuată a vremii, cu valori mai scăzute decât normalul perioadei. Pe lângă frig, Administrația Națională de Meteorologie prevede și ceva ninsori, însă slabe cantitativ. Pe timp de zi, temperaturile aerului se vor situa între două și 4 grade Celsius. Noaptea, minima aerului poate scădea chiar și până la minus 7 grade Celsius. Vântul va avea unele intensificări izolate. Joi, 23 noiembrie e posibil să fulguiască. Dar până atunci, astăzi, în orașul de sub poalele Pietricicăi vremea va avea valori normale acestei perioade, cu maxime de până la 7 grade Celsius. Cerul va fi variabil. Noaptea, minima aerului va coborâ până la două grade Celsius. Duminică vor apărea ceva precipitații. Temperatura maximă a aerului va arăta 6 grade Celsius. Și luni sunt șanse de ploaie. Treptat, din această zi, nopțile vor fi tot mai răcoroase. Și ieri a fost o zi cu un cer acoperit. La ora 14, la Piatra Neamț și Târgu Neamț se înregistrau câte 4 grade Celsius și cu două grade mai mult la Roman. Pe masivul Ceahlău erau 5 grade Celsius și un strat de zăpadă de 2 centimetri. Conform estimărilor realiate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, în perioada 13-26 noiembrie, în Moldova, la începutul primei săptămâni, vremea a fost mai caldă decât în mod normal, apoi s-a răcit semnificativ, media temperaturilor maxime coborând spre 8 grade Celsius în data de 14 noiembrie. A fost o perioadă de răcire uşoară, apoi temeperaturile au crescut de la o medie de 4 grade Celsius în prima zi a intervalului, până la 6…7 grade Celsius în data de 14 noiembrie, apoi vor scădea, astfel că în 19 noiembrie media lor va fi în jurul valorii de -1 grad Celsius. Între 20 și 23 noiembrie, media temperaturilor minime va fi de 0…1 grad Celsius, apoi va scădea din nou, iar la sfârșitul intervalului va reveni la -1 grad Celsius. Pe spații mici va ploua slab, mai ales după data de 20 noiembrie.

V. ANDRIEȘ