S-a redus lista de așteptare la cabinetul de Diabetologie

insulinaActivitatea de la cabinetul de Diabetologie din Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a fost fluidizată în urma angajării celui de-al treilea medic de specialitate. Până acum câteva zile, listele cu programări la consultație ajunseseră la luna martie, pentru că doar doi medici mai rămăseseră „pe metereze“, la program zilnic în spital și la cabinetul din policlinică. Odată cu angajarea doctoriței Raluca Teodorescu, medic specialist diabetolog, bolnavii pot fi distribuiți la trei medici. Consultațiile în policlinică sunt oferite zilnic, de luni până vineri, între orele 7-14, prin rotație, de dr. Ana Pricope – medic primar coordonator, dr. Lidia Cobzaru și dr. Raluca Teodorescu. Doctorițele oferă consultații în ambulatoriu, dar lucrează și în spital, în cadrul Compartimentului diabet zaharat, nutriție si boli metabolice, tot prin rotație.

Majoritatea pacienților se programează în policlinică pentru a obține rețeta lunară sau trimestrială necesară pentru obținerea tratamentului vital de la farmacie.

În județul Neamț sunt peste 12.000 de bolnavi cu diabet, aproximativ 3.000 dintre aceștia fiind în stadiu agravat, dependenți de insulină și cu boli asociate.

Geanina NICORESCU