S-a răzbunat cu foc, de Sfânta Maria  

Un nemțean din comuna Moldoveni era să rămână fără casă, după ce un vecin i-a dat foc la o anexă. Omul a văzut incendiul sâmbătă noaptea, după ce focul ajunsese de la bucătăria de vară la acoperișul casei. Disperat, a chemat pompierii în ajutor, iar șase militari de la Roman, cu o autospecială, au ajuns rapid la fața locului, unde deja interveneau trei membri ai Serviciului Volutar pentru Situații de Urgență al comunei Moldoveni cu o altă autospecială. „Când au ajuns militarii, ardea bucătăria de vară și o porțiune din acoperișul casei“, a declarat locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al ISU Neamț.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incediul în circa o oră și au stabilit că cel mai probabil este o acțiune intenționată. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cine sunt autorii. Proprietarul a rămas fără bucătăria de vară, în suprafață de 20 mp, și toate bunurile din interior, iar focul i-a distrus 10 mp din acoperișul casei.

C.I.