S-a izbit de parapet

accident1Un bărbat din Piatra Neamț s-a urcat băut la volan și într-o curbă, la Tarcău, a derapat și s-a izbit de parapetul de protecție. „În seara de 27 septembrie 2015, la ora 22, polițiștii rutieri s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în timp ce un bărbat de 30 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe DN 15, din direcția Tarcău – Piatra Neamț, într-o curbă la dreapta pe raza localității Tarcău a derapat și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție de pe partea dreaptă a sensului său de mers“, a declarat subinspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.

Conducătorul auto nu a pățit nimic, iar când i-a văzut pe polițiști a refuzat hotărât să fie supus etilotestului, atitudine pe care și-a păstrat-o și la Spitalul Bicaz unde a fost condus de polițiști pentru prelevarea probelor ce urmau a-i stabili alcoolemia. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Oprit înainte de a face accident

Un bărbat din Pângărați a fost oprit la timp de polițiștii din comună, înainte de a comite vreun accident. Sâmbătă seara, el a fost văzut de agenți în timp ce se deplasa destul de sinuos cu autoturismul pe drumul comunal Oanțu și a fost tras pe dreapta. „Polițiștii au legitimat conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 35 de ani, din Pângărați, apoi l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat“, a mai precizat ofițerul de presă al Poliției Neamț. „Curajosul“ a fost condus la Spitalul Județean Neamț, unde a refuzat prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei, astfel că s-a ales și el cu dosar penal.

C.I.