S-a dat startul în bătălia pe ciolan

* Osul mai cărnos, funcţia de prefect, este dorit de liberali

* La Casa de Sănătate a apărut un candidat surpriză din parohia lui Arsene

Mişcările seismice prin care USL îşi aşează oameni pe scaunele ”cuvenite” se simt deja în judeţul Neamţ, de la fotoliul de prefect în jos. După ce Ilie Haralambie Mitea a fost ”zguduit” pe câteva posturi de televiziune au început să apară zvonurile despre posibilii săi succesori. Tot în prima linie este, deocamdată, Casa de Asigurări de Sănătate, unde se organizează concurs pentru funcţia de preşedinte-director fix peste o lună, iar singurul candidat înscris în cursă este cu totul altcineva decât ştia lumea.

*Deranjul numit Mitea

„După noua structură, prefecţii sunt direct în subordinea Guvernului. Atât numirile, cât şi demiterea sau demisiile se discută şi se decid în şedinţele de Guvern”, ne-a informat Serviciul Comunicare al Ministerului Administraţiei.

Premierul Victor Ponta nu a pomenit nimic despre schimbarea prefectului de Neamţ în şedinţa de joi a Guvernului, deşi se tot spune că aceasta se va produce la un moment dat..

De ce atâta patimă în jurul scaunului de prefect? Povestea brodată pe marginea eventualei demiteri a prefectului de Neamţ, Ilie Haralambie Mitea, precum că ar avea la bază aşa-zisul „interviu” dat unei televiziuni centrale referitor la drumuri, devenit „şlagăr” de ştiri, are de fapt conotaţii politice. USL Neamţ, mai exact Organizaţia Judeţeană a PNL, ar viza funcţia de prefect pentru oameni de bază cărora trebuie să li se răsplătească anumite servicii. Numai că, odată cu scaunul sibianului Mitea se clatină şi cel al liberalei Daniela Soroceanu, pentru că aşa au fost făcute cărţile: prefectul de la PNL, subprefectul de la PSD.

 *Ajunsi parlamentari, Ursărescu si Arsene nu mai răspund la telefon

Am încercat să aflăm de la cei doi lideri ai USL Neamţ, Dorinel Ursărescu (PNL) şi Ionel Arsene (PSD), care sunt nominalizările reale pentru această funcţie, pentru că zvonuri care mai de care mai ”vesele” se tot vântură prin gura târgului. Numai că proaspeţii parlamentari nu mai răspund la telefon. Probabil, pentru cei doi, efortul de a dialoga normal cu presa a ţinut cât campania electorală. De acum înainte este mult mai important celălalt efort, de a recupera cheltuielile şi de a-i taxa pe doritorii de funcţii publice. Nu detaliem aici cât se vorbeşte că au costat posturile de directori la societăţi mari aflate în insolvenţă sau cele de directori de şcoli. Ca să-i liniştim pe cei doi, precizăm că noi nu doream nici o funcţie, ne interesa doar ce propuneri au ei pentru posturile de prefect şi subprefect.

* Prefectul lui Ursărescu şi al lui Ţâţă

Bursa zvonurilor a lansat deja două nume din PNL Neamţ: Ioan Ghica, fost subprefect,  şi avocatul George Lazăr de la Roman.

Despre Ioan Ghica, fost subprefect atât sub singurul prefect femeie al judeţului Neamţ, Mioara Mantea, cât şi în mandatul PDL-istului Toader Mocanu, se ştie că şi-a făcut treaba cu decenţă, chiar dacă nu s-a remarcat în mod deosebit. A fost apoi şi inspector guvernamental în Secretariatul General al Guvernului şi este înalt funcţionar public, corespunzând astfel din punct de vedere legal funcţiei de prefect.

Avocatul George Lazăr, absolvent promoţia 2003 al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Petre Andrei Iaşi, masterand în Drept European, este vicepreşedintele Organizaţiei Municipale PNL Roman, fost consilier local, şi apoi viceprimar de Roman din noiembrie 2011, până în iunie  2012. A fost asociat cu anumite scandaluri de presă din zonă şi s-a făcut remarcat ca avocat al „distinsului” om de afaceri Tâţă,  prezumtiv şef de grup de interlopi, care este dat în urmărire generală prin Interpol. Este important să avem un prefect care să cunoască în amănunt activitatea economică a judeţului, atât cea legală, cât şi pe cea subterană, pentru a şti (nu-i aşa?!) cum să lupte mai bine cu fenomenul. Avocatul George Lazăr era „nominalizat” de media romaşcană şi pentru funcţia de şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Neamţ urmând să fie numit după formarea noului Guvern Ponta în decembrie anul acesta. În acest moment, avocatul este angajatul Direcţiei de Urbanism al Primăriei Roman, în calitate de inspector. Inspector asistent.