Printre știrile care au ținut ocupate imaginile și „burtierele” televiziunilor în săptămâna trecută, concentrate în majoritate, ca de obicei, asupra politicienilor corupți, care anchetați, care eliberați, s-a regăsit tratată en passant prezența foarte importantă în România a secretarului general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Jens Stoltenberg. O vizită foarte importantă nu doar pentru că prezența principalului reprezentant al celei mai importante organizații de securitate din lume pe teritoriul unui stat membri indică rolul de bază pe care acesta îl deține în contextul alianței NATO, ci și pentru că ea atrage atenția asupra interesului geostrategic al acestei alianțe pentru această parte a lumii.
Deloc întâmplător, printre subiectele discutate de șeful NATO cu președintele Iohannis, cu premierul în funcție și cu miniștrii Apărării și, respectiv, Afacerilor Externe s-au numărat cele relative la relația cu Rusia, la criza din Grecia și la pericolul islamo-terorismului. Ca stat membru al NATO și gazdă a unei părți importante din mecanismul defensiv anti-rachetă, România este direct vizată de toate cele trei subiecte amintite mai sus. Raporturile aliaților cu Rusia sunt importante, pentru țara noastră, nu numai din perspectiva a ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei, ci și din punctul de vedere al relației României cu Republica Moldova, mai cu seamă în condițiile în care mișcarea unionistă de peste Prut a devenit – dacă avem în vedere și mitingul ce a avut loc ieri la Chișinău – deosebit de vizibilă și în contextul în care situația din Transnistria este departe de a fi una lămurită. În aceeași direcție, criza financiară a Greciei, pe care guvernul de coloratură comunistă de la Atena crede că o poate rezolva prin apel la instrumentul referendar, utilizat însă într-o manieră populistă (la ora scrierii acestui text, referendumul este în plină desfășurare, fără a fi cunoscute, în mod evident, rezultatele) este de natură să afecteze atât sistemul economic și social european, cât și alianța politico-militară a Tratatului Atlanticului de Nord. Situată în această zonă geografică marcată de turbulențe, acum, ca și în trecut, România este, și din acest punct de vedere, expusă. Nu în ultimul rând, islamo-terorismul, din ce în ce mai agresiv și beneficiind, astăzi, de existența unui autointitulat „stat”, cel al ISIS, reprezintă un pericol major la adresa securității europene, după cum se dovedește că același lucru este valabil pentru Africa de Nord (atentatul din Tunisia) și pentru statele din Orientul Apropiat și Mijlociu, incapabile, deocamdată, să „localizeze” avansul acestui curent criminal. Dacă luăm în considerare și evaluările recente ale serviciilor românești de informații, țara noastră este deja situată pe harta unor posibile viitoare atentate, or asta vizează, în mod direct, atât NATO, cât și UE.
Date fiind aceste chestiuni, sublinierea, de către Jens Stoltenberg, a actualității articolului 5 al Tratatului, care stipulează că orice agresiune la adresa unui stat membru înseamnă agresiune la adresa tuturor statelor membre rămâne deosebit de importantă, la fel cum este și precizarea că apărarea într-o astfel de situație este deopotrivă terestră, maritimă și aeriană. Peste toate, însă, vizita șefului NATO la București a însemnat și stabilirea ultimelor detalii, împreună cu oficialii români, pentru instituirea Unității de Integrare a Forțelor NATO de la București, chestiune apreciată de către președintele Klaus Iohannis drept „prima prezență concretă” a acestei alianțe pe teritoriul statului român. Aceasta va funcționa, în mod oficial, din sptembrie, și va avea rolul de a gestiona exercițiile militare întreprinse în această zonă de trupele NATO. E un semnal major din punctul de vedere al securității României și al menținerii stabilității într-o regiune geostrategică în care convulsiile politice, economice, sociale și militare produc deja efecte asupra întregii lumi.
Dan Misăilă