Revista „Generația 9“ a ajuns la cea de-a 38-a ediție

generatia 9

SANYO DIGITAL CAMERA

A apărut numărul 38 al îndrăgitei reviste „Generația 9“, publicație a Școlii Gimnaziale nr. 2 din Piatra Neamț. Pentru prima dată în variantă color, revista – realizată cu mult talent, duioșie și umor de către doamna profesoară Monica Cristea – cuprinde rubrici precum: „Excelența la ea acasă“, „Pagina credinței“, „Pitici cu condei“, „Atelier literar“, „Misterele Terrei“, „Pagina de fizică“, „Pagina de mate“, „Întrebări și răspunsuri“, „Interviu“, „Pasiuni și talente…“ etc.

Pe parcursul celor 14 ani de apariție, revista a adunat în paginile ei talentul și creativitatea generațiilor de elevi care au trecut pragul școlii, remarcându-se la diferitele competiții regionale și naționale.

„Participând mai întâi la etapa județeană a Concursului de Reviste Școlare, publicația noastră a primit premiul I și a obținut dreptul de a fi prezentă la etapa următoare. Astfel, a intrat în competiție cu același gen de reviste care văd lumina tiparului în toate județele României. Spre bucuria redacției și a celor care au sprijinit demersul editorial al elevilor de la Școala Gimnazială nr 2, «Generația 9» se află printre cele dintâi, ocupând același onorant loc 1. Am mai aminti că revista Școlii 2 este singura din județ, la secțiunea gimnaziu, care se numără printre laureați“, spune prof. Monica Cristea, coordonatoarea publicației.

Nu în ultimul rând, o parte dintre foștii redactori ai revistei sunt astăzi studenți sau masteranzi la Facultatea de Jurnalistică, ceea ce demonstrează faptul că o revistă școlară – mai ales atunci când vorbim de o publicație de talia „Generației 9“ – poate evidenția și canaliza înclinațiile și talentele școlarilor către diferite domenii, precum literatură, fizică, matematică, biologie, sport, chimie, muzică.

Un vis împlinit

În cuvântul rostit la festivitatea de lansare a ultimului număr al revistei „Generația 9“, prof. Monica Cristea a mulțumit, într-un fel aparte, binefăcătorilor care au susținut apariția primului număr color al revistei. Redăm un fragment din spusele doamnei profesoare, cu speranța și încrederea că revista va avea o viață cât mai lungă, aducând în sufletele celor mici, dar și al celor mari raze de lumină, într-o lume în care întunericul își face din ce în ce mai simțită prezența…

„Și-a încruntat fruntea Prea Înălțatul, și-a scuturat barba de omăt și l-a chemat la el pe  Petru. Petru, Sfântul Petru, cel cu cheile de la Rai.

− Ia, spune, Petre, ce știi?! Mai trăiește profesoara ceea care mi se ruga pentru ca revista  pe care o tot migălește să prindă culoare și în interior?

− Da, trăiește Doamne, că-i o încăpățânată și ne-a ros urechile cu revista aia a ei. S-a  rugat la toți sfinții, ce  mai… Știe una și bună: «revistă color, revistă color». Și doar i-ai  dat destule pe cap ca să-și vadă de durerile ei, da ea, nu și nu! (…) Iaca-i ruga din ultimii 14 ani, Preasfinte, că am învățat-o pe de rost, zice așa: «Fă, Doamne, ca măcar o dată în  viață să mă pot bucura și eu, adică ea, de ochii calzi ai copiilor, de zâmbetele lor luminoase de pe fețele mici, fă o minune să apară COLOR toată revista Generația 9!» (…) Îndură-te de ea, Preasfinte, că  la Tine este mila și puterea. (…)

− Eh, oftă Preaslăvitul, bine zici, Petre, nu degeaba te-am luat ajutorul meu. Am să trimit  un mesager, da´ o să fie special: fără aripioare, fără aureolă, care nu zboară prin văzduh, unul de-al lor, dar puternic legat de locul minunat în care le-am hărăzit să trăiască, în  Grădina Maicii Domnului. Un… înger-inginer… un  inginer silvic. Da, da, am să dau  gândul cel bun și puterea financiară celui care a mai dus la școala aceea doi puișori de  ulm, după ce l-am chemat pe copacul cel bătrân, parcă Nenea Ulmul îi spunea, să ne  împodobească intrarea la Poarta Raiului. Bine zici, Petre, ia șoptește-i tu lui Paul, inginerului Paul Rîtan, să dea mâna cea de ajutor copiilor și dăscăliței și nu uita, Petre, fă  așa ca de unde dă, Noi să-i  dăm cu asupra de măsură. Că oamenii buni pe Pământ sunt  din ce în ce mai rari“.

Irina NASTASIU