A apărut numărul 35 al revistei „Ecoul Hangului”, publicaţie a Asociaţiei Culturale Hangu, editată de Biblioteca Publică Hangu. Revista se deschide cu câteva „gânduri despre lumea de azi”, semnate de ieromonahul Iustin Măzăreanu, de la Schitul „Sf. Pahomie cel Mare”, Boboteni, comuna Hangu, urmate şi de un îndemn duhovnicesc: „Vă îndemn să apărați familia tradițională, să vă creșteți și educați copiii de mici în credința în Dumnezeu, să îi duceți la biserică să se mărturisească și împărtășească, să învețe carte, să muncească cinstit, să fie buni cu semenii lor, să fie milostivi. Dacă vom face aceste lucruri, vom realiza ceea ce își dorea marele duhovnic Iustin Pârvu care spunea: «Să repunem pe creștinul acesta, pe românul nostru în drepturile lui de creștin pe care le-a avut acum câteva sute de ani, să-l vezi în puterile lui de altă dată, în istoria lui, în tradițiile lui creștinești și în legile lui dumnezeiești, să-l vezi gata de jertfă, pentru mărturisirea lui în Hristos și pentru mântuirea neamului în ortodoxie».” La rubrica „Evenimente locale” este prezentată cartea „Istorii pe Valea Bistriţei – Dosarele exproprierilor şi strămutărilor“, de prof. Gheorghe Drugă, volum lansat recent la Biblioteca „Mihai Eminescu” din Bicaz. Cartea este dedicată Văii Bistriţei, mai precis strămutărilor din anii ’50 – ’60 datorate construcţiei barajului de la Bicaz şi apariţiei Lacului de Acumulare Izvorul Muntelui. Autorul, profesorul de istorie Gheorghe Drugă, se află la a treia carte dedicată Ţării Hangului, primele două fiind „Istoria Hangului” şi „Moşia sau Domeniul Hangu”, lucrări bine documentate şi redactate, adresate specialiştilor în domeniu. „Lumina Credinței, în satul meu drag”… În şirul activităţilor care pun în lumină trecutul zbuciumat al comunei Hangu se numără şi proiectul „Lumina Credinței, în satul meu drag”, proiect inițiat de Biblioteca Hangu, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și Școala Gimnazială Hangu. Proiectul are drept obiectiv identificarea, cunoașterea și promovarea istoriei și a oamenilor de seamă ai comunei Hangu, iniţiatorii acţiunii propunându-şi cultivarea sentimentelor de dragoste și prețuire faţă de istoria și valorile satului și educarea copiilor în sensul respectării comorilor tradiționale şi a afirmării propriei identităţi religioase, culturale şi naționale. „Cu toții am înțeles că, fără îngăduința și fără voia Bunului Dumnezeu, oamenii de seamă ai comunei noastre nu ar fi reușit să contribuie la înălțarea spirituală și materială a locuitorilor acestui ținut, că Biserica a fost martoră și părtașă la toate evenimentele istorice și la toate vitregiile vremii ce s-au abătut peste noi, dar și reazemul și ajutorul neamului nostru românesc în cele mai grele momente, că primele școli au fost înființate în biserici și că primii dascăli au fost preoții, că, atunci când asupritorii năvăleau peste noi, singura scăpare pentru femei și copii erau zidurile întărite ale mănăstirilor. Descoperind, cunoscând și promovând preoții, dascălii, primarii și alți locuitori de seamă ai comunei, am înțeles că, fără acești oameni speciali, nu am fi învățat SĂ IUBIM necondiționat, să facem tot ceea ce depinde de noi, pentru ca locul unde neam născut și trăim să fie așa cum ni-l dorim și, de ce nu, mai aproape de Cer”, spune bibliotecarul Liliana Pîntea, redactorul-şef al publicaţiei „Ecoul Hangului” şi iniţiatoarea proiectului. „Străbunicul meu în război” este titlul unui emoţionat eseu semnat de eleva Anda Ioana Lazăr, din clasa a V-a, eseu din care redăm un fragment: „Bunica își amintește cum străbunicul îi povestea, uneori, cu lacrimi în ochi, întâmplări dureroase din război când se ascundeau zi și noapte în tranșee, pentru a nu fi împușcați de către mitralierele dușmanilor care răpăiau fără încetare, spărgând văzduhul, momentele în care viața le atârna de un fir de ață, pentru că trebuiau să înainteze și să se strecoare prin ploaia de gloanțe care cădeau de pretutindeni, când flămânzi, obosiți și înghețați abia dacă mai aveau puterea să se roage ca să se termine acel război blestemat care ucidea și rănea mii de oameni nevinovați. Bunica n-a putut să uite niciodată cum plângea străbunicul, când îi spunea că cele mai triste și mai sfâșietoare momente erau atunci când trebuiau să-și îngroape camarazii de front, vecinii, prietenii, care mureau, cu zecile, sub ochii lor, fără să le poată curma suferința sau să le poată alina durerea. Trupurile a mii de eroi români au rămas îngropate în pământ străin, la Odessa, la Cotul Donului, la Stalingrad. Clipe urâte și groaznice au trăit bunicii și străbunicii noștri, pentru a-și apăra patria, țara noastră sfântă pe care ne-au lăsat-o nouă în grijă, să n-o părăsim și s-o apărăm, cu prețul vieții, dacă e nevoie, după exemplul lor.”
Irina NASTASIU