Revista “Conta” – număr unic, de 300 de pagini

conta 13 decembrie 2013_resize

Revista editată de Biblioteca judeţeană “G.T. Kirileanu” a ajuns la numărul 13. Un număr special al revistei “Conta”, de 300 de pagini, întrucât este ediţia pe întreg anul, prin urmare o tipăritură voluminoasă.

“Din motive întemeiate, care ţin de criză, am fost nevoiţi să ne rezumăm apariţia revistei în acest an doar la acest număr, ce-i drept, consistent, care apărând la final de an poate să pară şi un almanah cultural care să dea seama despre cultura zonei, despre interferenţa ei cu fenomenul cultural naţional, despre evenimentele din această perioadă. Încercăm în anul şi în anii care vin să revenim la ritmul trimestrial al revistei pentru a ne păstra colaboratorii şi cititorii. Vă mulţumim pentru înţelegere”, se arată într-o notă de la finalul editorialului, semnată de redacţia revistei literare.

Această ediţie este extrem de bogată în titluri şi este deschisă de editorialul semnat de Adrian Alui Gheorghe “Despre cărţi şi alte utopii”, o  viziune despre ultimul târg de carte, cel de la Frankfurt, la care directorul revistei a participat recent, alături de alţi trei scriitori.

“Am auzit ecouri nefavorabile în legătură cu prezenţa României laTîrgul de Carte de la Frankfurt. Cei patru scriitori români invitaţi acolo, Florina Ilis, Nora Iuga, Nicolae Prelipceanu şi subsemnatul, fără nici un amestec în organizarea evenimentului, fireşte, am resimţit ca pe o înfrîngere personală „acuzele”. Exact ca atunci când echipa noastră de fotbal ia bătaie undeva în lume şi toţi chibiţii resimt dureros, din patriotism, înfrângerea. În acelaşi timp, dacă e să apreciem corect, prezenţa României la Târgul de Carte de la Frankfurt a fost una normală. De un firesc copleşitor. Chiar aşa…! Standul nostru arăta ca echipa naţională de fotbal care nu s-a mai calificat de decenii la nici un campionat important. Arăta ca Roşia Montana după o baie cu cianuri. Arăta ca agricultura românească în care investiţiile majore au vizat, în cea mai mare parte, o replică la celebrul „Car cu boi” al lui Grigorescu. Semăna cu o autostradă românească făcută de românii înşişi. La standul de la Târgul de Carte de la Frankfurt eram acasă” – am citat finalul editorialului care deschide numărul 13 al revistei “Conta”, care continuă, în acord cu această perioadă şi într-o cronologie inversă, care leagă prezentul de trecut, cu un “Colind” semnat de Ion Mureşan.

Din acest număr mai semnalăm publicarea unor dialoguri ale scriitorului Adrian Alui Gheorghe cu Ioan Es Pop şi cu Gellu Dorian. Interesant este şi “Cu Adam Puslojic despre Iisus, Nichita şi alte întîmplări ale sufletului” într-o prezentare semnată de Vasile Proca, dar şi poeme ale lui Ioan Moldovan, Cassian Maria Spiridon, Ion Tudor Iovian, Daniel Corbu. Numărul 13 mai cuprinde eseuri, note de călătorie, comentarii semnate de redactorii revistei şi colaboratorii acesteia, precum Dan D. Iacob, Adrian G. Romila, Emil Nicolae, Nicu Sava, Constantin Tomşa. De remarcat publicarea în paginile revistei a unei sinteze a cenaclului de joi, redeschis din toamnă la Biblioteca “G.T. Kirileanu”, în care sunt prezentaţi tinerii noştri talentaţi Irina Nuţu, Delia Tărcăoanu, Ingrid Botescu şi Pavel Sava. Nu în ultimul rând, semnalăm şi alocarea unui spaţiu corespunzător în paginile revistei “Conta” evenimentului important al anului – împlinirea a 110 ani de la naşterea artistului Victor Brauner.

Cristina IORDACHE