„Ar trebui să încep așa: și eu am fost la Ierusalim…! Ce e Ierusalimul? E „buricul
lumii”, ne spune Vasile, „păcătosul”, românul din Iaşi, rătăcit prin Israel, care ne-a
fost ghid de ocazie. De ce vă numiți (şi) „păcătosul”, întreb? Îmi răspunde: „Un păcătos mai are o şansă să intre în rai, prin smerenie, pe cînd un om mîndru, nu. De asta mizez pe păcat, pe păcătoşenie, numai astea mă pot duce în Rai … Într-o lume ca a noastră, păcatul e mai plin de virtuți! Virtuțile din ziua de azi sunt păcătoase !””.
Acolo, în buricul lumii, scriitorul nemţean a trecut pe lângă una din tragediile care au făcut înconjurul planetei:
„La ieșire din Cetatea Ierusalimului, facem ultima fotografie, la Poarta
Damascului. Sunt patru polițiști care păzesc ca ura să nu înăbuşe iubirea, între
ei o poliţistă atipică pentru zonă: e blondă, foarte tânără şi frumoasă. Atrage
atenţia. Au cu toţii armele în cumpănire, sunt cu toţii pregătiţi ca de asalt.
Apără pe cei care vizitează locurile sfinte de terorism, de ura care se simte în
aer. E trist cînd religiile nu comunică, nu se tolerează, ci se exclud. E trist cînd
indivizii nu comunică, nu se tolerează, se exclud. Cînd popoarele nu
comunică, nu se tolerează şi se exclud, e deja război.
Am plecat la aeroport cu această imagine pe retină dar şi pe retina
camerei de fotografiat. A doua zi primesc un mesaj de la un scriitor din Israel,
care mă întreabă dacă am auzit de atentatul de la Poarta Damascului, petrecut
la cîteva ore după plecarea noastră. Caut pe internet şi găsesc amănunte. Văd
şi imaginea poliţistei de doar 23 de ani înjunghiată de trei atacatori, cu mai
multe lovituri de cuţit. E blondă. O compar cu imaginea din aparatul de
fotografiat. E aceeaşi. Se numea Hadas Malka. Atacatorii au fost ucişi şi ei”.
Autorul încheie cu un verset din Din „Cântarea Cântărilor”, a lui David: „Vă jur, fiice ale Ierusalimului,pe căprioarele şi cerboaicele de pe câmp: nu stârniţi, nu treziţi dragostea
până nu vine ea! Aud glasul preaiubitului meu! Iată-l că vine sărind peste
munţi, săltând pe dealuri. Preaiubitul meu seamănă cu o căprioară sau cu
puiul de cerboaică. Iată-l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră,
priveşte printre zăbrele. Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te,
iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a
dus.”
Pentru poliţista blondă, Hadas Malka, orice cîntec s-a încheiat brusc.
De după zid nu iubirea a vorbit, ci ura. Nu, nu e drept”.
M.O.T.