Reţetele completate aiurea, refuzate la farmacie!

reteta aiurea

 De ieri, farmaciştii şi reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ nu mai sunt dispuşi să tolereze neatenţia ori neştiinţa unor medici de familie care nu reuşesc să completeze corect noile tipizate de reţete cu gratuitate pentru asiguraţi. În consecinţă, prescrierile incorecte nu vor mai fi onorate, iar medicii vor fi direct răspunzători în faţa pacientului şi riscă sancţiuni din partea CAS. Acesta este mesajul ferm transmis de reprezentanţii Casei.

Noul formular de prescripţie electronică pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu lansat în februarie încă le dă bătăi de cap atât doctorilor specialişti cât şi celor de familie, în sensul că nu toţi se pricep să completeze noile rubrici. Cea mai solicitantă pare a fi cea în care trebuie să precizeze de ce au ales să prescrie un anumit produs şi din ce clasă face parte.

„Noi i-am înţeles că februarie, prima lună de prescriere pe aceste formulare, a fost de acomodare, dar acum medicii chiar nu mai au nicio scuză. Farmaciştii ne-au sesizat că în continuare preiau prescripţii completate greşit, dar dacă se pune problema să le imputăm lor sumele aferente tratamentelor, ei nu mai primesc acele reţete. Şi au dreptate. În consecinţă, avertizăm medicii cu privire la necesitatea completări corecte şi completă a tuturor rubricilor prescripţiei medicale, pentru evitarea situaţiilor în care asiguratul nu va putea beneficia de medicamente ca urmare a nerespectării de către ei a prevederilor legale”, ne-a declarat ec. Gabriela Zamfir, director relaţii contractuale în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ.

Doctorii au fost atenţionaţi de reprezentanţii CAS şi prin februarie, şi prin martie, însă iată că fie nu înţeleg ce au de făcut, fie… nu ştiu să completeze corect aceste prescripţii. CAS Neamţ a ajuns să le predea, efectiv, medicilor lecţii despre clasificarea produselor medicale, în speţă clasificarea de produse biologice conform clasificării Agenţiei Europene a Medicamentelor pentru care prescrierea se face pe denumirea comercială. De asemenea, doctorii au fost atenţionaţi că, în câmpul „Justificarea medicală prescriere denumire comercială” nu trebuie scrise decât motivaţii strict medicale.

Geanina NICORESCU