*Piaţa, locul în care comercianţii îşi aşteaptă clienţii, timp în care pot să îşi împărtăşească vrute şi nevrute
Se adună de dimineaţă unul câte unul la câte o tarabă, după ce plătesc chiria la “primărie” şi încep a-şi povesti ce mai e prin sat la ei. E un fel de buletin de ştiri gratis, ai căror redactori şi culegători de ştiri sunt ei înşişi, simplii ţărani, modeşti, cu bun simţ. Mulţi din pieţarii care vin la Roman sunt şI lipoveni, care de o viaţă fac comerţ cu legume şI zarzavaturi, îşI au locul lor, sunt cunoscuţi de localnici şI ştiu că murăturile puse de ei pe timp de iarnă sunt cele mai bune, că deh, “au oarişice origini “ruseşti”. Acum, în prag de primăvară, dacă e să ne luăm după temperatura de afară, au apărut şi urzicile, adevărate trufandale iar o bătrână ne spune chiar că şi în decembrie a găsit pe marginea drumului şi a venit să le vândă cu 2 lei grămada, “cât să cer maică, mai mult nu dă nimeni”, ne mărturiseşte batrâna cu mâinile urzicate şi zbârcite de timp. La o altă tarabă mă opresc să întreb cu cât vinde un moş îmbrăcat cu cojoc, că e venit de dimineaţă cu bostan dulce. E curăţát, nu ca la supermarket, sunt alese seminţéle şi îl vinde la kilogram. 1,5 lei cere pentru un kilogram. Îmi alege o jumătate şi îl întreb cum să îl prepar, nu ştie el prea multe reţéte, doar că baba lui îl face în rolă, în cuptor, adică “se coace aşa bucăţi şi se manâncă, nu ştiu cum altfel, îl cureţi de coajă şi pui un pic de zahăr” îmi explică pe un ton calm bătrânul din Avereşti. Mai are pe masă şi miez de nucă, o pungă cu fasole “dulce”, a avut două, nu a vândut decât una, iar pe asta e hotărât să o pună în pământ. Nu vine în fiecare zi la piaţă că nu vinde decât puţin. “Am mai adus flori de tei, sfeclă roşie, mai iau unii, am avut şi vin, da, la vin am avut clienţi, dar s-a terminat, mă întreabă dacă mai aduc, apăI de unde, butoiul e gata”, ne povesteşte zâmbind a mulţúmire bătrânul din Avereşti. Pe lângă alţii la fel ca ei sunt comercianţii, micii producători, cu mere, ciuperci, cartofi şI alte legume şI fructe. Preţúrile lor nu sunt mari, ba uneori şi dacă ştii a te târgui sunt sub cel din supermaketuri. E munca lor şi unii numai din asta trăiesc, femeile care vin cu marfa proprie la piaţă nu se sfiesc să îţi dea şi reţéte pe care le-au încercat, în care au folosit ciuperci cultivate chiar de ele. Poate şi de asta îmi place să merg la piaţă, să ii aud cum îşi vorbesc de la ei din sat, să aflu uneori chiar şi noi reţéte şi pentru simplu motiv uneori că mai trebui să câştige şi românul nostru, micul comerciant, şi, de ce nu, ţăranul.
S. VASILIU