Respinşi de mame, abandonaţi în spitale

copii abandon9 copii din judeţul Neamţ se află în risc de abandon

An de an, zeci de copii nedoriţi de mamele lor sunt abandonaţi în unităţile sanitare din judeţul Neamţ. Lăsaţi în grija nimănui, micuţii sunt lipsiţi de căldura umană atât de importantă pentru dezvoltarea ulterioară, dar şi de banii necesari îngrijirii lor.

În timp ce mii de familii aşteaptă de ani de zile să înfieze un bebeluş, mame fără inimă îşi „uită” copiii în pătuţurile de spital.

Numai în cursul lunii martie, specialiştii Biroului de prevenire a abandonului şi instituţionalizării copiilor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-au confruntat cu 9 cazuri de abandon, sesizate de spitalele din Neamţ, de serviciile de asistenţă socială din cadrul primăriilor nemţene, dar şi de alte DGASPC-uri din ţară.

„În două cazuri a fost vorba de copii părăsiţi în cadrul Spitalului Roman, la Neonatologie şi Pediatrie, un copil a fost părăsit la SJU Neamţ, 3 copii abandonaţi la Spitalul Tîrgu Neamţ, iar 1 sesizare a venit de la primăria Boteşti, cu privire la riscul abandonului unui minor de către familie. 1 caz a fost sesizat de către Spitalul Panait Sârbu (Maternitatea Giuleşti) Bucureşti, cu privire la o mamă şi un nou născut din comuna Ştefan cel Mare, Neamţ, iar o sesizare a venit de la primăria comunei Ştefan cel Mare cu privire la situaţia de risc a unui copil, caz fiind instrumentat în colaborare cu Fundaţia HHC România”, ne-a explicat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ.

Anul trecut, 90 de copii au fost abandonaţi

Dintre copiii părăsiţi de către mame în spitalele menţionate anterior, după intervenţia specialiştilor DGASPC Neamţ, 4 minori au fost integraţi sau menţinuţi în familiile biologice, ceilalţi 3 copii fiind încă spitalizaţi. „Cazurile acestora sunt în lucru în acest moment, încercându-se identificarea tuturor rudelor până la gradul IV, în vederea oportunităţii integrării lor în familia lărgit”, a adăugat Magda Vasilache.

Pentru ceilalţi doi copii ale căror cazuri au fost sesizate de primăriile Boteşti şi Ştefan cel Mare, s-au făcut demersuri precum consilierea familiei, orientarea acesteia şi implicarea activă a serviciilor de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, astfel încât minorii au rămas în familie.

De asemenea, pe parcursul lunii martie au fost monitorizate 9 mame minore din judeţul Neamţ, în vederea prevenirii situaţiilor de abandon al copiilor.

Anul trecut, Direcţia pentru Protecţia Copilului Neamţ a fost sesizată cu privire la 90 de cazuri de copii abandonaţi în unităţile sanitare din judeţ sau proveniţi din familii aflate în dificultate, 65 dintre aceştia aparţinând mediului rural, iar 25 mediului urban.

În momentul de faţă, în România sunt peste 60.000 de copii orfani, statisticile arătând că doar unul din 30 de copiii abandonaţi are şanse reale să se întoarcă în familia care l-a părăsit.

Irina NASTASIU