M-au primit la ei acasă cu pufuleți și fluierături. E acasă pentru ei, e Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“ pentru noi, ceilalți. E centrul pentru copiii cu nevoie speciale, o denumire impersonală, de parcă acolo n-ar trăi zeci de copii, zeci de suflete, fiecare cu povestea lui, fiecare cu tragedia lui.
Salariu de 1.100 de lei pentru un supraveghetor care are grijă de 25 de copii
Am ajuns în casa lor după scandalul legat de moartea lui Vasile Alexa, băiatul care s-a înecat în luna august. Din cei 186 de copii care au învățat aici în timpul anului școlar, mai bine de 50 au rămas și-n timpul vacanței de vară. Au între șase și 16 ani. Sunt copiii fără familie sau cei care au fost uitați de părinți.
Vasile Alexa avea părinți și de fiecare dată când venea de-acasă nu spunea nimic, ci voia doar să fie îmbrățișat. Vara tot la centru și-a petrecut-o, la centrul unde fratele lui a rămas în continuare. Acum lipește flori din hârtie pe-o felicitare. E înconjurat de alți copii, dar nu pare să-și dea seama de asta. E blond, slăbuț, cu ochii negri și triști. Nu spune nimic, nu-l întreb nimic. În mod normal, părinții i-ar fi alinat acum suferința, dar părinții l-au lăsat în continuare la centru, la centrul unde fratele lui căuta îmbrățișările pe care nu le primea acasă.
E ușor să arăți cu degetul și să acuzi. A murit un copil și asta e tragic, dar puțini îi văd și pe copiii care continuă să trăiască în centrul pentru cei cu nevoi speciale. Puțini știu că doar trei oameni au grijă în timpul zilei de cei 54 de copii rămași aici în timpul verii, în timp ce noaptea există numai doi supraveghetori. Așa prevede legea, așa decurg lucrurile.
Sunt părinți care simt că cedează de multe ori și au un singur copil, un copil normal fizic și psihic. La centru, un singur om trebuie să aibă grijă de 25 de copii cu probleme, dar el nu are voie să se plângă pentru că e angajat, pentru că e o meserie pe care și-a ales-o, pentru că e plătit pentru asta. „Salariile nete pentru supraveghetori și instructorii educativi sunt cuprinse între 1.100 și 1.300 de lei“, a spus directoarea centrului, Irina Bălțătescu.
„E mai bine aici“
„Doamna, noi când putem să mai mergem acasă? Mi-e dor de mamaie“… Nicu are 12 ani și patru frați, dintre care singura soră și încă un băiat sunt tot la centru. „Pe ceilalți doi nu i-am cunoscut niciodată. Sunt plecați prin străinătate. Am mai avut un frate, dar a murit când era mic. Ar fi mai bine acasă. Acolo nu sunt așa de mulți copii și e mamaie“, povestește Nicu.
Tatăl este în arest. Se înțelege mai bine cu el decât cu mama, dar spune că l-a vizitat o singură dată la închisoare. Acasă au rămas bunica și mama, care-i alcoolică. Le-au vizitat cu câteva săptămâni în urmă, când mama, pe fondul consumului de alcool, i-a bătut și pe cei trei copii, și pe bunică. Dar Nicu tot acasă și-ar dori să meargă pentru că știe că are o familie. Acum și-ar dori s-o vadă „pe mamaie, că mi-e tare dor de ea“.
Diana este singură la părinți. Mama i-a murit și-a rămas numai cu tatăl, care nu poate să aibă grijă de ea. Acum a trecut în clasa a IV-a, dar nu va fi prezent nimeni la deschiderea anului școlar. „Am fost și l-am vizitat pe tata, dar e mai bine aici, că am condiții mai bune și am cu cine să mă joc. Aici, dacă am o problemă, îi zic lui doamna și mă ajută, acasă n-am cum“ și ridică din umeri a neputință.
Elvis vorbește stâlcit și repede. E înalt și slab, dar foarte agitat. Te urmărește peste tot și vrea să fie băgat în seamă. Când a venit la centru nu vorbea deloc. Copiii mai râd de el, dar nu se supără, ci râde. Acum o tot întreabă pe directoare dacă nu l-a sunat sora lui. „A fost odată și s-au cunoscut. Din păcate, e un copil cu probleme. Mulți vin și, când îi văd cred că sunt dezamăgiți pentru că se așteptau să fie copii sănătoși. Problema e că ei rămân aici și-i așteaptă. Speră că-i vor căuta din nou“, spune Irina Bălțătescu.
Familiile, tentațiile și regulile
Mulți provin din familii cu probleme: violență, consum de alcool, părinți în închisoare. „Sunt cazuri în care atunci când merg acasă, fumează cot la cot cu părinții. După aceea se întorc la centru și le povestesc celorlalți c-au băut alcool, c-au fumat, iar ei vin și cer bani pentru așa ceva. Încercăm să le explicăm că nu sunt lucruri normale, la fel cum avem tot felul de campanii cu cei de la Poliție, prin care încercăm să le povestim de pericolele care îi așteaptă după gardurile școlii“, povestește directoarea de la „Alexandru Roșca“.
Tentațiile sunt mari și, odată cu înaintarea în vârstă, sunt mai greu de controlat. Nu vor să stea închiși, dar nici să fie însoțiți atunci când ies pe poarta școlii. „Dacă se simte bine, un copil nu pleacă de aici, de aceea avem nevoie de oameni care să știe să fie, în primul rând, umani. Am avut, în cei 13 ani de când sunt directoare aici, și angajați care n-au înțeles acest lucru și care fie vorbeau urât, fie apelau la forța fizică pentru a-i calma pe copii. Unii au plecat de bunăvoie când au înțeles că nu sunt de acord cu așa ceva, pe alții i-am concediat. Când am ajuns prima dată la acest centru, ca profesor, toți copiii erau tunși de nu știai care-i fată și care-i băiat, îmbrăcați în haine cenușii și se legănau pe holuri. Ajungeam seara acasă și plângeam, așa că din momentul în care am ajuns director mi-am propus să schimb lucrurile“, își amintește Irina Bălțătescu.
Ionuț Ursu, băiatul care a plecat voluntar în Nepal, tot la „Alexandru Roșca“ a crescut
În afară de decesul lui Vasile Alexa, presa locală a mai scris și de cazul unei fetițe de 15 ani care a făcut o întrerupere de sarcină. Acuzată a fost tot directoarea centrului. „Povestea e puțin diferită față de ce-a apărut în presă, dar fiecare e liber să scrie ce vrea. Acea fetiță s-a întors gravidă la centru după o vizită în familie. Noi nu avem voie să le dăm anticoncepționale sau alte tratamente de acest gen, așa că tot ce putem să facem este să le monitorizăm. Când am intuit că fata ar putea fi gravidă, s-a făcut test de sarcină, după care a fost chemată mama. Noi i-am explicat situația și am sfătuit-o să ducă fetița la o fundație, unde ar putea să rămână cu tot cu copil. Mama a ales s-o ducă să facă întrerupere de sarcină, după care a venit la centru și ne-a anunțat. Ea a considerat că așa își ajută mai mult copila“, povestește directoarea centrului de copii.
Veștile despre cazurile nefericite circulă repede, însă Ionuț Ursu, un alt copil de la „Alexandru Roșca“, a reușit să iasă în evidență datorită altruismului și curajului său. Abandonat de mamă la naștere, Ionuț a crescut în centrele de plasament, iar acum are 26 de ani. A fost student la Facultatea de Geografie de la Universitatea din București și voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov. De numele lui a auzit o țară întreagă atunci când și-a vândut întreaga avere – laptop, iPad și ceasul de la mână – și a plecat pentru a fi voluntar în Nepal și a-i ajuta pe supraviețuitorii cutremurului din luna aprilie.
Vasile Alexa, victima unui sistem imun la suferința orfanilor
Vasile Alexa a fost unul dintre copiii de la centrul pentru copiii cu nevoie speciale. E un nume care va rămâne în memoria multora. E copilul de la „Alexandru Roșca“ ce s-a înecat în Bistrița în luna august. E copilul a cărui moarte a declanșat anchete, a stârnit reacții, a demis angajați. Se va vorbi de cazul lui până când va apărea un alt subiect, mai important, sau până când un alt copil al statului va mai păți ceva. Vor fi pedepsiți angajații mărunți, cei cu salarii mizere, și-atât. Sistemul nu va fi schimbat pentru că sunt copiii nimănui și, nu-i așa, nu merită prea multă atenție. Nu aduc voturi, nu-i aude nimeni.
Andreea AMARIEI