„Repetenți”, la proba teoretică la șoferie

Mulți candidați la permisul auto obțin un punctaj foarte mic

În Neamț, candidații la șoferie care se prezintă la proba teoretică, nu prea pun mâna pe carte să învețe legislația. Din acestă cauză, în primul trimestru al acestui an, s-a picat pe capete la această testare, fapt confirmat de comisarul șef de poliție Lucian Rusu, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Neamț. “În acest an au fost mulți candidați care în urma evaluării la calculator au obținut un rezultat foarte slab, la întrebările privind legislația rutieră, respectiv între 9 și 14 răspunsuri corecte, din minimum 22 pentru a fi declarați admiși”. În primele 3 luni din acest an, la Compartimentul Regim Permise de Conducere și Examinări dn cadrul SPCRPCÎV Neamț au fost editate 6.067 de permise de conducere, din care 1.966 ca urmare a susținerii examenului de conducere, 3.404 au fost reînnoite, 277 ca urmare a modificării unor date, 256 ca urmare a preschimbării permiselor străine, 13 permise preschimbate, 130 au fost duplicat și 21 rebut. Tot în perioada analizată, la proba teoretică, din cei 4.048 de candidați, doar 2.193 au fost declarați admiși, cu 449 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut. Procentul de promovabilitate a fost de 53,70%, cu 2,20% mai mic decât perioada similară a lui 2017. Nici la testarea practică situația nu e una roz. Din cele 3.907 de persoane examinate, 1.978 au fost admise, cu 454 mai puține decât în primul trimestru al anului trecut. Procentul de promovabilitate a fost de 50,63%, cu 12,07 mai scăzut decât perioada similară din 2017.

V.ANDRIEȘ