REINVENTAREA FAMILIEI BIBLICE

conferinta parintele MihocConferinţa „În Hrisos şi în Biserică – soţ, soţie, părinţi şi copii”

Invitat în cadrul conferinţelor Pascale organizate de către A.T.O.R. – filiala Piatra-Neamţ în colaborare cu Protopopiatul Piatra-Neamt, părintele profesor universitar Vasile Mihoc a fost prezent, joi seara la Piatra-Neamţ, la sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, unde a susţinut o temă de interes pentru familia neamului românesc, şi nu numai: „În Hristos şi în Biserică, soţ, soţie, părinţi şi copii”.

Părintele şi-a început cuvântul cu gând îndreptat către membrii Asociaţiei «Tineretul Ortodox Român» A.T.O.R. – filiala Piatra-Neamţ:

„Nimic nu este mai frumos decât să-i vedem pe tineri preocupaţi de Hristos şi de cele duhovniceşti. Creştinismul este potrivit cu firea noastră, iar firea noastră se realizează prin intrarea şi păzirea poruncilor lui Hristos care reprezintă şi calea vieţii. Când auzim de A.T.O.R., ne gândim că există tineri care se înscriu pe calea vieţii, în speţă în domeniul vieţii familiale, biserica fiind şi ea organizată ca o familie”, a spus  părintele Mihoc.

În legătură cu tema dezbătută, părintele conferenţiar a amintit faptul că familia creştină este familia în Hristos şi în Biserică, pornind de la Sfânta Taină a Nunţii:

„Căsătoria este unirea dintre un bărbat şi o femeie, unire ce se realizează în Hristos şi în Biserica Ortodoxă. Acest model nu a putut fi contestat niciodată, nici măcar în contextul ateist al ultimelor veacuri. Astăzi, însă, se încearcă introducerea cu forţa a unui concept nou, şi anume că există alternative viabile sau preferabile la modelul biblic al modelului tradiţional de unire al bărbatului cu femeia, aici adăugându-se şi noţiunea de «planning familial», care de fapt, ca toate celelalte metode moderne, ascunde un plan de distrugere a familiilor tinere, controlând libera alegere, până la anularea libertății persoanei și a nucleului familial”, a precizat părintele Mihoc.

 

Părintele Mihoc, tată a 13 copii

 

Ca o soluţie pentru vremurile tulburi pe care le traversează omenirea, părintele a vorbit despre reinventarea fericirii biblice, prin adoptarea unui mod de viaţă apropiat de modelul familiei tradiţionale româneşti.

„Părintele ne-a  îndemnat să ne realizăm în Hristos, să ascultăm de poruncile Lui, punctând faptul că, dintre toate lucrurile pământeşti pe care le putem împlini, cel mai important este familia în Hristos. Familia reprezintă cea mai mare bogaţie. Însă, din păcate, nici tinerii şi nici părinţii acestora nu mai au astăzi o intensă preocupare duhovnicească. Domnul care dă viaţă ştie de ce este nevoie în fiecare familie, binecuvântând casele şi familiile cu toate cele de trebuinţă. De aceea, părintele a îndemnat tinerii să nu recurgă la avort, iar familia să se consolideze pe naşterea de cât mai mulţi prunci, după modelul Mântuitorului, care şi-a pus viaţa pentru noi, iar noi suntem datori să ne punem viaţa pentru aproapele”, a spus părintele Nicolae Nicău, coordonator A.T.O.R. Piatra-Neamţ şi iniţiator al evenimentului.

Părintele Vasile Mihoc, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, s-a născut la 13 martie 1948, în localitatea Sfântul Ilie – Suceava. A absolvit Liceul Teoretic din Suceava în anul 1966, iar în anul 1970 – Institutul Teologic Universitar din Sibiu.

În paralel cu activitatea de preot paroh în localităţi din judeţele Arad şi Făgăraş, a urmat numeroase cursuri de doctorat şi studii de specializare la prestigioase instituţii naţionale din domeniu. Participă la numeroase congrese internaţionale şi activează în organizaţii şi asociaţii cu specific creştin – ortodox.

Nu în ultimul rând, Părintele Mihoc este şi un tată – model, familia sa fiind binecuvântată cu 13 copii.

Irina NASTASIU