Am primit, în această săptămână, două întrebări care se leagă una de cealaltă. Prima: Băiețelului meu, în vârstă de 2 ani și 8 luni îi place foarte mult să pună mâna în nas, să răscolească, să ia mucul și să-l mănânce. De câte ori i-am atras atenția, repeta gestul în mod intenționat, numai să mă enerveze mai mult. Ce probleme are copilul meu și ce trebuie să fac? A doua: Am un copil în vârstă de 1 an și 10 luni care mănâncă tot ce îi cade în mână, lucru care nu ține deloc de alimentație. De exemplu, își bagă în gură mizeriile pe care le-a găsit sau piese mici de jucării; l-am prins odată când am fost cu el în parc, cu o bucățele de pământ și de piatră pe care lea băgat în gură. Sunt foarte îngrijorată. Am fost cu el la medicul pediatru și mi-a zis să stau liniștită că va trece. Ce trebuie să fac în acest caz, mai ales că stau tot timpul cu ochii pe el, pentru că există un risc să se înece sau să aibă probleme grave cu stomacul? Răspuns Amândouă cazurile au un punct comun: se referă la băgat lucruri și alimente în gură într-o perioadă de la un an până la 3 ani. Freud vorbește despre 3 faze de dezvoltare a copilului, din care noi vom discuta despre primele două: prima, faza orală – între zero și un an – care se referă la aceea că micuțul comunică și majoritatea funcțiilor lui sunt prin atașament oral. Prin acest atașament el își dezvoltă simțurile de gust, de miros și altele. Această perioadă este critică pentru că funcția cea mai importantă de atașament este bebelușul legat de mama sa, când el primește alimentația prin sfârcul mamei. Un atașament bun și o relație afectivă și cognitivă bună între mamă și copil duce la trecerea mai ușoară a fazei orale (faza de dependență puternică iar sentimentul cel mai mare pe care îl simte bebelușul este dacă e iubit și are siguranța că nu va fi abandonat). În caz că se trece cu bine de această fază, el se îndreaptă spre faza a doua, faza anală: de curățenie, de ordine, de disciplină când aude pentru prima dată cuvinetele NU ai voie, NU face asta! (din păcate, există destul de mulți părinți cărora le este teamă să pronunțe cuvântul NU, să pună limite și să-l avertizeze despre un anume risc. Acești părinți cred că dacă îl iubesc și îl lasă în voia lui, copilul o să se dezvolte și o să se maturizeze și o să știe să recupereze dragostea oferită de părinți, în special a mamei, la timpul respectiv. Problema cu aceste mame este că, la un moment dat, copilul încalcă mult mai mult regulile și limitele iar riscul de face ceva rău este din ce în ce mai mare. Dintr-o dată, fără control și stăpânire de sine, mama își pierde răbdarea și strică ea, într-o formă urâtă, relațiile promovate cu copilul până atunci. În acest caz, ori îl bate, ori îl pedepsește puternic, ori ridică vocea într-o formă care îl sperie pe copil). Copilul care are nevoie de stabilitate emoțională constantă, învață că mama lui este imprevizibilă, el nu știe la ce să se aștepte din partea ei și, de multe ori, el face intenționat lucruri trăsnite, ca să își dovedească sieși până unde poate să împingă lucrurile. O altă grupă de copii preferă să rămână pasivi și domoli pentru că nu știe reacțiile mamei și le este frică de reacțiile negative și imprevizibile. Lucru care duce la probleme serioase în dezvoltarea lui emoțională. Una din problemele psihologice manifestate de copil este regresia de la faza a doua, cea anală, la prima fază, cea orală. Dacă am spus că faza a doua este de curățenie și disciplină iar faza întâia reprezintă faza de dependență și de teamă de abandon, copilul, ca să elimine reacții neplăcute din partea mamei, care îi cere să se controleze, ca să poată rezista, intră din nou în faza întâia, unde înseamnă că își bagă în gură tot felul de lucruri, incluzând mucii și mizeria și le mănâncă (există, la o grupă rară de copii care, la vârsta acestora, își mănâncă fecalele. Acest sindrom, care se numește Coprophagie, este văzut ca un fenomen specific animalelor, mai ales câini, care își mănâncă propriile fecale. Sindromul acesta, dacă va continua la adulți, este clar că este unul secundar la o boală psihică foarte severă). Din păcate, nu mi-ați spus prea multe amănunte despre copilul dvs, din punct de vedere cognitiv și afectiv. Trebuie spus că micuții care își mănâncă mucii, pe lângă faptul că ei simt o plăcere prin aceea că le aparține lor, le dă o satisfacție narcisistă. Fiecare copil care își mînâncă mucii tinde să capete o atenție mai mare, vrea să arate că el are controlul situației și că el este puternic și face ce vrea. În acest caz, recomandarea mea este să-l lăsăm în pace, să nu-i stricăm plăcerea, să nu-l criticăm, pentru că toate acestea duc la reacții inverse. Critica părinților legată de acest comportament, are o logică pentru că ei cred că nu este frumos să bagi degetul în nas, să scormonești, și nu este igienic și sănătos să îți mănânci mucii. Institutul American de Microbiologie, în 2008, printr-o cercetare vastă, arată că mâncatul mucilor, nu numai că nu confirmă că nu e sănătos, ci și spune că acești copii șiau ajutat sistemul imunitar să fie mult mai puternic decât la alți copii. Ei avut mai puține alergii, microbii și bacteriile din nas se amestecă cu alimentația în stomac și asta creează o situație în care corpul este nevoit să-și dezvolte microbi buni, să fie nevoit să se lupte și să aibă, în consecință, un sistem imunitar mai bun. Dacă copilul dumneavoastră nu prezintă probleme cognitive în dezvoltarea lui și toți factorii de dezvoltare sunt pe linia normativă, atunci, problema este psihologică și există o regresie la copilul dvs, care trebuie cercetată de un psiholog clinician de copii, pentru a se pronunța cum poate fi ajutat atât el, cât și părinții lui, să ajungă la dezvoltarea psihologică normală. Totuși, cercetările psihologice arată că procentajul de copii care își bagă degetul în nas și mănâncă mucii are o corelație semnificativă cu copii retardați mintal. Așa că ar fi grozav și pe această cale, să verificați dezvoltarea lui. La întrebarea a doua, despre copilul care mănâncă orice, aici trebuie să spunem că e vorba despre o tulburare foarte rară la copii, care se numește sindromul PICA. Acest sindrom poartă această denumire după o pasăre care mănâncă tot ce găsește, cum ar fi păr, mizerii, hârtii, pietre, lucruri de metal și altele. În jur de un an, când mama a terminat alăptatul și începe să-i dea mâncare solidă, ea observă că micuțul ei, pe lângă mâncarea solidă, își ia alte lucruri care nu conțin alimente, și le înghite. Acest sindrom poate să fie secundar la boala psihică schizofrenia de copii sau la copii cu o formă de retardare cognitivă semnificativă. De exemplu, IQ între zero și 25. Factorii psihologici care influențează acest comportament, încep de la sectorul senzual și al simțurilor. Ei nu simt nici o diferență în gust sau în miros, lucru care reprezintă tot o formă de retardare mintală gravă; bagă tot ce găsesc, în gură, ca să primească satisfacții și energie. Tratamentul la acești bebeluși care își bagă totul în gură și o parte dintre ei le și mănâncă, este unul comportamental, condițional, a lui Pavlov. De fiecare dată când bebelușul bagă ceva în gură și nu e pentru mâncare, el primește sunete care îi vibrează și care îl fac să coreleze cu gândul că nu e bine să le mănânce. Pentru a doua întrebare, vă rog să vă adresați unui psiholog să facă o evaluare psihologică la acest copil. Dacă el se încadrează în sindromul PICA sau are alte probleme care prezintă alt sindrom, legat de acest comportament. În fazele de reacții de regresie la copiii până la vârsta de 3 ani, se mai poate observa mâncatul unghiilor, suptul degetului, lipsa controlului asupra căii fecale (encopresis) reacții care, de asemenea, au legătură cu partea regresivă a copilului. Fiecare caz trebuie tratat separat și pentru fiecare caz trebuie consultat un specialist. Dr. MIRON ITZHAK Psiholog principal clinician cu drept de supervizare Director Institut Miron- Cabinet de pshihologie Piatra Neamț, str. Mihai Eminescu, nr. 3, bl. D4 sc. B ap. 37 parter Tel 0233/236146; 0233/234426; 0724/225214 e-mail: miron@ambra.ro site: www.psiholog-dr-miron-itzhak.ro