Fizioterapeutul profesor Ilie Onu, care conduce Departamentul de fiziokinetoterapie din cadrul Clinicii Micromedica din Piatra Neamț oferă cititorilor noștri informații prețioase despre tratarea acestor afecțiuni.
Reporter: Nu sunt boli exclusiv ale celor care practică tenisul ori alte activități solicitante pentru brațe cum sugerează denumirile lor mai populare, spuneți-ne ce sunt aceste afecțiuni, cum apar ele?
Profesor Ilie Onu: Două afecțiuni comune ale brațului sunt epicondilita laterală sau cotul tenismenului și sindromul de tunel carpian. Prima interesează cotul și a doua articulația pumnului și degetele. Amândouă au cauze de suprasolicitare mecanică, în mare parte, urmate de fenomene inflamatorii cronice.
Epicondilita laterală este o afecțiune a tendoanelor, extensorilor pumnului, tendoane care au fost traumatizate ori suprasolicitate printr-un sport violent, de aceea i se mai spune cotul tenismenului, ori prin mișcări de răsucire, constant și în sarcină, adică sub tensiune. De exemplu, activități ca săpatul în pământ, tăiatul cu foarfeca, ambalarea sau dezambalarea, sunt unele din activitățile solicitante pentru mână și cot.
Epicondilita laterală este o afecțiune ortopedică și care, dacă nu-i tratată, va duce la impotență de segment din cauza durerii la nivelul cotului și care coboară pe mușchii extensori ai pumnului.
Rep.: Odată instalată epicondilita laterală, ce este de făcut?
I.O.: Pacientul trebuie să intre într-un regim de repaus și un tratament antiinflamator recomandat de ortoped. Ulterior, se va face fizioterapie, în mare parte laser, electroterapie pentru eliminarea durerii, ultrasunet și în final ori o orteză, ori se va folosi tehnica de kinesiotaping, o bandajare neuromusculară care ajută tendonul inflamat ori parțial rupt să se vindece prin modificarea tensiunilor mecanice ale mușchilor. Practic, se pune o bandă pe cot, care este tensionată și care are rolul de a apropia capetele musculare, atât cât se poate.
Rep.: Această abordare terapeutică are întotdeauna roade?
I.O.: Dacă fizioterapia este făcută târziu și kinesiotapingul nu funcționează, următoarea etapă este ca ortopedul să facă infiltrații locale cu un antiinflamator, de obicei pe bază de cortizon și anestezic, apoi intervenție chirurgicală pentru sutura tendonului extensorilor pumnului. Dar, de regulă, fizioterapia este eficientă și pacienții vin constat pentru kinesiotaping, pentru că astfel au o șansă de a scăpa de intervenția chirurgicală și de dureroasa infiltrație.
Rep.: În cazul sindromului de tunel carpian, ce puteți spune despre această afecțiune?
I.O.: Este o afecțiune la granița dintre tulburările ortopedice și neurologice. Pentru că prin acest tunel carpian trec tendoanele flexorilor pumnului, fiind la baza palmei, și nervul median, un nerv foarte important, delimitate de un ligament transvers. Când tendoanele flexorilor pumnului se inflamează, își schimbă dimensiunea, generând un fenomen compresiv asupra nervului median, care duce la fenomene algice și amorțirea degetelor. Dor indexul, mijlociul și inelarul, de obicei. Ca simptome mai agresive regăsim și atrofierea masei musculare din palmă și a policelui.
Rep.: Ce este de făcut?
I.O.: În primul rând, repaus fizic urmat de antiinflamatorii locale și sistemice. Dacă afecțiunea este mai veche, se face fizioterapie – electroterapie, laserterapie, ultrasonoterapie – și un set de stretchinguri speciale, adică întinderi musculare, kinetoterapie pentru a reduce inflamația și dimensiunile tendoanelor. Dacă prin fizioterapie, kinetoterapie și kinesiotaping nu putem trata pacientul, următoarea etapă ar fi să meargă la medicul ortoped pentru infiltrații locale sau pentru a tăia acel ligament transvers, pentru a reduce acele tensiuni din palmă și a da voie nervului să supraviețuiască.
Să nu uităm că o compresie este un fenomen complex, nervii în mare parte sunt însoțiți de vase de sânge, au un metabolism propriu și orice fenomen compresiv îndelungat va duce la un fenomen de ischemie care îi va face să sufere, iar în cazurile cronice va duce chiar la pierderea integrității nervilor. Aici este limita dintre ortopedie și neurologie, cu succes tratată prin fiziokinetoterapie.
Rep.: Și în acest caz, abordarea este complexă.
I.O.: Da, neapărat! Iar aici în clinică dispunem de aparatură laser și ultrasunet modernă, pacienții sunt tratați cu cea mai mare atenție. Orice lipsă de evoluție sau evoluție negativă este urmărită împreună cu medicul ortoped pentru a putea stabili de comun acord conduita terapeutică. Este foarte important pentru pacienți să știe că toate procedurile pe care noi le facem, aici la Departamentul de fiziokinetoterapie sunt în acord cu ai noștri colegi, lucrăm în echipă interdisciplinară cu alți medici din clinică pentru a găsi soluții optime pentru fiecare pacient.
Oferim o abordare integrată, de la investigații, până la tratament, pacientul nemaifiind nevoit să parcurgă un traseu sinuos, scutind timp și bani.
Cristina IORDACHE