* Doar Andrei Părpăuţă a mai dat asemenea „tunuri”, dar el s-a folosit de mai multe firme
O firmă din Piatra Neamţ – al cărei nume nu a fost făcut public – a reuşit să „scape”, vreme de mai bine de doi ani, fără să achite un leu bugetului de stat, după ce s-a „acoperit” de cheltuieli. Facturile prin care s-ar fi făcut achiziţiile nu susţineau, însă, fapte reale, deoarece administratorul nu urmărea decât ca astfel să scadă volumul încasărilor şi să se sustragă de la plata obligaţiilor de genul impozit pe profit sau taxa pe valoare adăugată. Asta au constatat comisarii Gărzii Financiare Neamţ, care în luna aprilie au finalizat verificările făcute la această firmă şi au stabilit un prejudiciu imens, de peste 12 milioane de lei. Pentru o singură firmă, e foarte mult având în vedere că astfel de „performanţe” au mai fost atinse, până acum, doar de Andrei Părpăuţă, un „geniu” care a înfiinţat sau a „resuscitat” zeci de firme, printre care şi vreo două off-shore-uri, şi a avut nevoie de câţiva sărmani şi handicapaţi pe care i-a făcut, în acte, patroni de firme.
Când au tras linia, comisarii Gărzii Financiare Neamţ au constatat că societatea proaspăt descoperită a derulat toată această afacere ilegală folosindu-se de documente bancare fictive prin care administratorul a putut scoate banii din cont.
„Societatea este profilată pe comerţ cu amănuntul şi alimentaţie publică şi pe lângă evaziunea fiscală de peste 12 milioane de lei, unicul administratorul se face responsabil şi de spălare de bani”, a declarat Valeriu Baziotis, şeful Gărzii Financiare Neamţ. „S-au făcut verificări la partenerii cu care a avut relaţii comerciale, conform facturilor înregistrate, s-au făcut şi controale încrucişate inclusiv în sistemul bancar şi reiese o activitate fictivă din 2010 şi până acum. Noi am înaintat sesizarea penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, care va face ancheta şi va stabili exact valoarea prejudiciului”.
Acesta este unul din cele 6 dosare penale finalizate de comisarii nemţeni în luna aprilie. Valoarea totală a prejudiciilor constatate în urma verificărilor documentelor contabile ale celor şase firme, ale declaraţiilor fiscale obligatorii depuse şi ale activităţii acestora este de peste 12,7 milioane de lei. Sesizările au fost trimise unităţilor de parchet competente, urmând ca la finalul cercetărilor să se stabilească valoarea exactă a prejudiciilor şi persoanele responsabile.
gool