Weekendul acesta, vă recomandăm un loc mai puţin cunoscut, dar cu mari satisfacţii pentru cei în căutarea liniştii, care, uneori, lipseşte cu desăvârşire în urbe; loc de belvedere şi rai al fotografilor amatori sau profesionişti, Vârful Simon este destinaţia perfectă în orice anotimp. Traseul poate fi parcurs în maxim două ore la pas de plimbare, fiind accesibil şi pentru biciclişti.
Vârful Simon, situat deasupra Bisericanilor, aduce mare linişte sufletească celor care ajung aici. Accesul este relativ uşor, pentru orice vârstă; de la Sanatoriul Bisericani se pleacă spre Nord, spre cele câteva blocuri unde locuia odată personalul sanatoriului. După ce trecem de acestea, în urcare uşoară spre drumeagul ce şerpuieşte printre stejarii seculari ajungem într-o poiană mare unde mergem spre stânga, urmând un drum vechi care ne scoate pe curba de nivel (în Şaua Simonului), de unde începem urcurşul către vârf.
Satistfacţia după ce atingem vârful Simon este maximă. Ai impresia că vezi de aici jumătate de România, însă, în realitate, vezi doar urbea Piatra-Neamţului care se curbează în jurul Pietricicăi.
Chiar şi un ochi mai neexperimentat poate vedea că Vârful Simon a fost fortificat în timpul războiului. În pământ se observă urmele fortificaţiei încojurate de o reţea de tranşee, iar unii bătrânii mai povestesc încă despre tunul de mare calibru amplasat în mijlocul lor.
<<În secolul XV, loc de rugă neîncetată>>
Lucrurile în acel perimetru de unde se poate supraveghea cu uşurinţă municipiul nostru au o mare încărcătură istorică. Legendele locului spun că numele vârfului ar veni de la părintele Simon, fost ucenic al Cuviosului Iosif, care a venit împreună cu alţi şaisprezece sihaştri din pustiul Iordanului în Moldova, pentru a pustnici pe Muntele Bisericani şi pe culmile dimprejur. Fiecare a avut peştera sa, nu departe de peştera Cuviosului Iosif, care încă de atunci a primit acest nume. Tot din acea vreme, au rămas în toponomia locurilor denumiri precum „Vârful Simon”, „Muntele Grecu”, „Muntele Chiriac”, „La Chilii”, „Muntele lui Metodie”, „Muntele lui Varnava”, numele câtorva pustnici pierzându-se în istorie.
La întoarcere, vă recomandăm să coborâţi de pe Vârful Simon spre Nord. Ieşirea din pădure se poate merge spre stânga, iar traseul conduce până la ruinele unei vechi stâne. Apoi, dacă urmăm marginea pădurii pe lângă o zonă care aproape mereu este mlăştinoasă, ne întâlnim cu un drum forestier care apare brusc din partea stângă. Urmărind acest drum forestier, ajungem din nou la sanatoriul Bisericani!
Pentru cei care au mai mult timp la dispoziţie, zona Bisericaniului oferă, pe lângă aer proaspăt şi sănătos –nelimitat-, câteva elemente deosebite de vizitat. Un exemplu se află la doar 500 de metri înainte de intrarea în zona isihastă; este vorba despre schitul căruia bătrânii îi spuneau pe vremuri „La Iconiţă”. Conform legendelor, prin secolul al XV-lea se afla fixată într-un stejar secular o icoană presupusă a fi de pe vremea lui Ştefan cel Mare; războaiele sale par să îi fi făcut pe călugări să vadă într-un stejar chipul Maicii Domnului, care le-a transmis un mesaj. Povestea acestei întâmplări are la rându-i o istorie zbuciumată, pe care o puteţi afla integral de la monahul care locuieşte în schit.
Un alt obiectiv pe care dacă vă aflaţi în zonă nu trebuie să îl omiteţi se află în mijlocul sanatoriului Bisericani. Acolo veghează una dintre cele mai puţin cunoscute mânăstiri ctitorite de Ştefan cel Mare.
<<Descoperim, astfel, că însăşi zona Bisericaniului este plină de istorie>>
Biserica domnului Moldovei a fost fortificată cu foişoare de pază şi ziduri de apărare, iar grosimea celor din urmă a permis ascunderea unor numeroase galerii şi încăperi prin ele, fiind folosite într-un timp ca celule de închisoare în timpul domniei lui Carol I. Cum tuberculoza era un flagel al vremurilor trecute, s-a observat că mulţi dintre prizonierii bolnavi închişi acolo s-au vindecat ca prin miracol datorită aerului ozonat din zonă, care a permis în prezent construcţia actualului sanatoriu.
Aici, la mânăstire, parcă şi liniştea are miros a rugă. Se spune că vechea oabşte a mănăstirii era împărţită în trei cete: o ceată se ruga opt ore, o a doua împletea obiecte precum metanii şi coşuri, iar a treia se liniştea la chilii. Din opt în opt ore, se schimbau la biserică, astfel încât ruga era continuă. Pentru evlavia lor, sihăstria a căpătat denumirea de „Sihăstria bisericanilor”, adică „a evlavioşilor, bisericoşilor”. Acestea se spun că ar fi originile numelui Muntele Bisericani.
*Accesul către Bisericani se face de pe DN 15, în direcţia Piatra Neamţ – Bicaz, cu viraj la dreapta la indicatorul <Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani> aflat în comuna Alexandru cel Bun. Până la intrarea în traseu se poate ajunge cu microbuz sau maşină proprie, care poate fi parcată la sanatoriu.
ANA Fermeşanu