Abia ieri a fost semnat între ADR E şi Consiliul Judeţean, cu participarea reprezentanţilor bisericeşti, contractul de finanțare pentru proiectul „Restaurarea și valorificarea turistică și culturală a Ansamblului Mănăstirii Tazlău, județul Neamț“, în cadrul Priorității de Investiții 5.1-Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, axa prioritară 5, POR 2014-2020, valoarea proiectului fiind de 21.770.454,67 lei.
„Ne putem astfel bucura de reabilitarea unui monument istoric, atestat la 30 octombrie 1458, mănăstirea Tazlău fiind una dintre cele mai frumoase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare, care se numără printre cele mai valoroase edificii din județul Neamț.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, susțin cu mare drag realizarea acestui proiect, care va bucura numeroși credincioși atât de pe meleagurile noastre cât și din străinătate”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele CJ Neamţ.
Proiectul se va implementa în localitatea Tazlău, Str. Ștefan cel Mare nr. 190, (DJ156C), Jud. Neamț, și are ca obiectiv reabilitarea Mănăstirii Tazlău, în vederea integrării acesteia în circuitul turistic cultural-istoric și religios din regiunea Nord-Est.
Vor fi restaurate 5 monumente istorice din cadrul mănăstirii:
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” , Casa domnească care conţine ruine palat, ruine beci, ruine trapeză, Turn clopotniță, Turn de apărare, Zid de incintă.
Primul document care vorbește despre această mănăstire datează din 30 octombrie 1458, când Ștefan cel Mare, la rugămintea egumenului Mănăstirii Bistrița, Eustatie, întărește hotarele unei proprietăți a acelei mănăstiri: „Braniștea Mănăstirii Bistrița se împreună cu braniștea Mănăstirii Tazlău”. La anul 1481 Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Tazlău două sate în Câmpul lui Dragoș, Borlești și Dragomirești.
Același domn avea să înceapă, la 4 iulie 1496, construcția bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, edificiu finalizat în anul următor, la 8 noiembrie 1497. Peste secole, în șirul marilor ctitori ai așezământului se numără Petru Rares, Alexandru Lăpușneanu, Ion Voda cel Viteaz, Petru Șchiopu, Aron Vodă, Movileștii și mulți alții.
Mănăstirea Tazlău a fost recunoscută în sec. al XVII-lea ca una dintre mănăstirile cu o viaţă duhovnicească deosebită. Călugării de aici au fost apreciaţi pentru viaţa lor spirituală, fiind cunoscut în această perioadă călugărul Chiriac, cunoscut și sub numele de „Sfântul de la Tazlău”.
O perioadă mai puțin înfloritoare pentru Mănăstirea Tazlău, a fost în timpul cât a fost închinată locurilor sfinte: 1695-1705 și 1743-1863. Fiind condusă de egumeni străini, se micșorează comunitatea monahilor, producția de pe proprietățile bisericești este înstrăinată, iar viața spirituală a comunității suferă o perioadă de decădere.
Când domnitorii Grigore Alexandru Ghica și Barbu Știrbei au hotărât ca mănăstirile închinate să-și repare bisericile și celelalte clădiri din veniturile proprii, s-au făcut o serie de reparații la Mănăstirea Tazlău, între 1858-1859, nivelul calitativ al acestora însă lăsând de dorit, conform mărturiilor vremii. De altfel, clopotnița este distrusă în 8 februarie 1879 de un incendiu, fiind însă ulterior readusă, în mare parte, la starea în care se afla, ceea ce nu s-a mai întâmplat cu Casa Domnească, aceasta rămânând în ruine până astăzi. Acest fapt explică și menținerea denumirii de „Casa Domnească” în Cartea Funciară pentru acest corp de clădire și a celei de „Ruine palat, ruine beci, ruine trapeză” în lista monumentelor istorice, pentru același imobil.
Mistuitorul incendiu din februarie 1879 a marcat de fapt sfârșitul vieții mănăstirești la Tazlău. Din anul 1894 mănăstirea este declarată biserică parohială dar cunoscută sub numele de mănăstire. Monumentul a fost ulterior parțial refăcut ca biserică parohială (statut obținut în anul 1894). Clopotnița distrusă de flăcări a fost refăcută în anul 1902 dar într-un stil influențat de arta rusească. Prin hotărârea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din 1990, biserica este declarată mănăstire de monahi.
Mariana OLTEAN TUDOSE