- JEAN LAUMONIER (în cartea „La nationalite francaise“), Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene“.
- ANDRE LE FEVRE (în lucrarea „Les races et les langues“, Paris 1893): „Celții bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) și Irlanda, galii blonzi… populații care vorbeau dialecte indo-europene“.
- ÎMPARATUL IOSIF al II-lea: „Acești bieți supuși rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi și mai numeroși în Transilvania, sunt atât de chinuiți și încercați de nedreptăți de oricine, fie ei unguri sau sași, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…“
- Nestor în Cronica sa de la Kiev din secolul al XI-lea, a întocmit „povestea neamurilor“, spunând că: „ungurii trecuseră pe lângă Kiev, peste muntele Ugorskis, peste Nipru, îndreptându-se spre Carpații nordici de deasupra Tisei, purtând lupte cu cei ce trăiau acolo, cu vlahii și slovenii. Înlăturând pe valahi s-au așezat împreună cu slovenii pe care i-au supus peste acea țară, care ulterior a devenit Ungaria“.
- FRANZ JOSEPH SULZER – Geschichte des transalpinischen Daciens)
„Continuitatea românilor în vatra lor strămoșească – Dacia – nu a fost contestată până la sfârșitul secolului al XVIII-lea“.
Culegere de prof. H.C. ALUPULUI RUS