Puiu Gheorghe Vadana și fascinația culorilor

*Vernisaj astăzi, la 87 de ani de viaţă
Decanul de vârstă al artiștilor plastici nemțeni, profesor Gheorghe Vadana (Puiu), împlinește astăzi, vârsta de 87 de ani. Zi în care va avea loc și vernisajul expoziției aniversare de pictură, începând cu ora 12,00, la Galeriile Lascăr Vorel, eveniment organizat de filiala Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici (președinte profesor Ștefan Potop). Va prezenta criticul de artă, prof. dr. Lucian Strochi. Pe simeze sunt expuse cele mai noi creații ale îndrăgitului artist, proaspăt încununat de către conducerea Primăriei și a Consiliului Local cu diploma de cetățean de onoare a municipiului reședință de județ, pentru „recunoașterea meritelor pentru unul dintre cei mai valoroși artiști plastici ai comunității noastre”, după cum a motivat primarul Dragoș Chitic.
„Când mi-a cumpărat tata o cutie cu creioane colorate, eram cel mai fericit copil”
Artistul Gheorghe Vadana s-a născut la Poiana Teiului, în noaptea de 2 spre 3 februarie 1931, în apropierea legendarei pietre, pe malul râului Bistrița din acei ani când nu era schimbat relieful. Copilăria și-a petrecut-o în acel mirific loc înconjurat de munți, care i-a pătruns adânc în conștiință, după cum mărturisește maestrul: „Când dorm, mă visez numai în acel loc al copilăriei, părinții, frații și lumea pe care am cunoscut-o atunci. Am trăit atât de intens copilăria, mi se pare că a fost atât de lungă! Piatra Teiului, unică și legendară, mi-a stârnit multe curiozități. În verile călduroase, stăteam adesea cu fața în sus și priveam cerul. Mă impresionau mult norii albi ce se mișcau lent pe cerul albastru. Făuream în imaginație din acele forme vaporoase personaje de basm, moșnegi, babe, pitici, uriași… Când soarele mergea spre apus, norii păreau tiviți cu fire din aur și argint. Și când soarele se ascundea după munți și se întuneca, trăiam un sentiment de tristețe adâncă. Dar când bolta cerească se umplea de stele, iar mă bucuram. M-au impresionat mușcatele din fereastră. Mama mi-a zis să nu le rup, că au și ele viață. Eram nedumerit. Cum să aibă viață acele plante cu frunze mari, rotunde și cu flori roșii ce stau prinse în pământul din ghiveci și nu aleargă precum câinele, pisica sau că rățoiul care mă prindea de cămașa lungă când mă jucăm prin curte. Culorile m-au impresionat de mic. Când am văzut prima dată curcubeul, în gândirea mea de copil, am dorit să merg la rădăcina lui din apa Bistriței, să îl ating cu mânuțele. Am tot mers pe malul râului, am căzut pe prundișul aspru, mi-am zdrelit genunchii. Dar suportam durerile. Cu picioarele sângerânde mi-am continuat drumul, dar m-am întors acasă dezamăgit. Nu spuneam nimănui de planurile mele. Iarna, când gheața râului era limpede și subțire, mă uitam cu atâta admirație la mărgeluțele bogate în nuanțări de pe oglinda râului. Erau aceleași culori ca ale curcubeului, strânse în picăturile apei amorțite de ger. Când mi-a cumpărat tata o cutie cu creioane colorate, eram cel mai fericit copil. Desenam pe marginile albe de ziar fructe, copaci, case, animăluțe. Ȋn clasa întâi, învățătoarea mă scotea la tablă să desenez ceea ce colegii trebuiau să lucreze după mine pe plăcile de ardezie. Eu nu realizam că am talent, credeam că așa fac toți, așa cum știam să mergem, să vorbim, trebuia să știm să desenăm. Până a urma calea ce mi-a fost hărăzită, tata care era primar al comunei, a cautat să practic o meserie mai “omenească”, așa că după ce am terminat ciclul primar, m-a urcat în tren și a mers cu mine la examen, la Școala de cadre militare în armată. Am reușit și după patru ani am absolvit cu bine, însă din cauza transformărilor sociale și politice din acea perioadă, m-am reîntors la vatră și am urmat cursurile Școlii Normale de Băieți din Piatra Neamț. Așa am ajuns învățător, am funcționat în multe școli din județ și țară. După efectuarea stagiului militar, m-am încadrat în armată cațiva ani, până când conducerea de atunci a aflat de dosarul meu (pe tata îl trecuse la chiaburi și l-au dat pentru o perioada, la munca de jos). Astfel se explică faptul că am urmat cursurile Facultății de Arte Plastice atât de târziu pe care am absolvit-o la varsta de 36 ani”.
Curriculum vitae al maestrului Gheorghe Vadana este foarte bogat. A debutat la Casa Universitarilor Iași, în 1967 și tot în acel an a fost ales membru UAP. Ȋntre anii 1967 – 1993 activează în învățământul general în Piatra Neamț ca profesor de desen, director de școala generală, inspector școlar și lider județean de sindicat Ȋn toată perioada, maestrul a participat cu lucrări de pictură la toate expozițiile de artă plastică colectivă, saloane de artă plastică, festivaluri locale, județene, naționale și internaționale organizate de filiala Neamț. Ȋn 1972 a participat în Tabăra Internațională “Arta copiilor” UNICEF, la Ulmenhof – Hamburg și tot în acel an organizează în Piatra Neamț, Salonul Național “Educația artistică în școli”. Este răsplătit de-a lungul activității artistice cu numeroase premii și diplome de onoare, din partea Comitetului de Cultură, a Muzeului de Artă, Lascăr Vorel, Liceul de Arta și participă la numeroase tabere de pictură naționale și internaționale.
Lucrări semnate Gheorghe Vadana sunt expuse la fiecare bienală și nominalizat. Ȋn anul 2011, a fost numit Omul anului în Arta de către Redacția ziarului Ceahlăul. Expoziții personale: Strassburg, Târgu Mureș , Poiana Teiului, iar din anul 1980 și până în prezent, an de an prezintă la Galeriile de Artă în Piatra Neamț expoziții la Galeriile Lascăr Vorel, în general în preajma zilei sale de naștere. Ȋn 1991, a pus bazele Liceului de Artă din municipiul de la poalele Pietricicăi. Ce spun criticii (spicuiri): “Gheorghe Vadana a evoluat în timp de la un decorativism confortabil la un expresionism mitologic, tinzând spre monocromie, un pictor capabil oricand de surprize din cele mai fertile” “Pictura lui Puiu Vadana cere o altă înţelegere, pentru că el nu este un pictor. Este un rapsod! Aşa cum este Gheorghe Zamfir, sau Dumitru Fărcaş. Caracteristic rapsodului este că el supune un areal din toate punctele de vedere, ceea ce relevă şi pânzele lui Puiu Vadana. În general, pictorii fac efortul de a sintetiza natura, de a o minimaliza natura, de a o simboliza, ceea ce nu este cazul picturilor astăzi expuse. De aici şi deruta mea, pentru că ţi-e foarte greu să accepţi că pictorul are o asemenea putere încât nu-şi propune să intervină decisiv în cursul firesc al lucrurilor. De aici vine ineditul şi o anumită candoare care priveşte să vadă cu ochi de copil o pădure, o biserică, un peisaj de iarnă, o floare”. Lucian Strochi). “Fie că pictează în atelier sau în natura, în orizontul copilăriei de pe Valea Bistriței și Târgu Neamț, în taberele de creație, Gheorghe Vadana simte într-un mod propriu pitorescul peisajului si-l evocă în mod plastic cu transfigurări romantice”. (Valentin Ciucă) “în viziunile monumentale ale lui Gheorghe Vadana, peisajele au o materialitate tratată nervos, cu forță și efecte expresive prin amestecul fizic al culorilor” (Horia Horșia). Lucrări de-ale lui Gheorghe Vadana sunt de multa vreme apreciate, fiind expuse în muzee şi colecţii particulare din ţară şi din străinătate: SUA, Canada, Australia, Israel, Venezuela, Ungaria, Germania, Belgia, Austria, Italia, Franta, Spania, Turcia, Rusia, Republica Moldova. Ȋn anul 2012, a fost trecut în enciclopedia Oamenilor de seamă a Europei. Nu trebuie uitat și faptul că în afară de talentul său artistic, Gheorghe Vadana, fiind un om echilibrat și altruist, înțelept, un bun vorbitor și orator, s-a implicat în viața socială din tinerețe și până la senectute. A avut divese funcții, ultima fiind după vârsta de pensionare, de lider de sindicat al persoanelor vârstnice, luptând pentru drepturile lor. Ȋn două mandate a fost și consilier județean. Ȋnaintând în vârstă, având adesea și probleme de sănătate, a renuntat și a continuat doar cu pictura. “Când voi lăsa lingura din mână, atunci voi lăsa și penelul”, spunea adesea maestrul. Ȋn fața șevaletului mă simt cel mai bine, uit de toate problemele și necazurile”. Maria STUPCANU