Proiect de integrare socio-profesională a persoanelor vulnerabile

lansareIeri a avut loc, la Hotel „Central”, lansarea proiectului „ACCES – Asistenţă pentru Calificare, Competenţe, Educaţie şi Speranţă pentru persoane aparţinând grupurilor vulnerabile”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 ”Investeşte în oameni!”.

Proiectul, desfăşurat în perioada 12 mai 2014 – 11 noiembrie 2015, în Regiunile Nord-Est şi Bucureşti – Ilfov,  îşi propune facilitarea integrării socio-profesionale a unui număr de 720 de persoane vulnerabile şi este implementat de S.C. Technical Traning S.R.L.,  în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ şi Techniki Ekpedeftiki S.A. din Grecia.

„Grupul ţintă căruia i se adresează acest proiect este format din 900 de persoane, dintre care 720 sunt persoane vulnerabile (160 persoane din alte grupuri vulnerabile, 140 persoane provenite din familii cu peste 2 copii, 20 persoane din familii monoparentale, 220 femei, 36 persoane cu dizabilităţi, 108 persoane de etnie romă, 36 tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului) şi 180 sunt persoane care furnizează servicii sociale şi de ocupare grupurilor vulnerabile (20 de manageri, 20 de persoane angajate a administraţiei publice locale, 20 de persoane angajate a Centrelor de Incluziune Socială, 10 persoane din cadrul organizaţiilor societăţii civile, 10 voluntari şi 100 de persoane angajate a agenţiilor publice/private care furnizează servicii sociale şi de ocupare)”, spune Dan Cruceanu, manager de proiect.

Între obiectivele urmărite se numără dezvoltarea capacităţii de administrare a carierei profesionale, prin participarea grupului ţintă la activităţi de orientare/consiliere, dobândireaunor competenţe şi calificări prin participarea grupului ţintă la programe de formare profesională, manifestarea unui comportament activ de căutare a unui loc de muncă, promovarea antreprenoriatului social în vederea integrării persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii prin participarea la programe de formare, conferinţă şi ateliere de lucru a unui număr de 180 de persoane – manageri, personal al autorităţilor publice locale, al organizaţiilor societăţilor civile, al agenţiilor publice/private şi voluntari.

Proiectul „ACCES – Asistenţă pentru Calificare, Competenţe, Educaţie şi Speranţă pentru persoane aparţinând grupurilor vulnerabile” – POSDRU/165/6.2/S/139730,  se înscrie pe Axa prioritară 6 ”Promovarea incluziunii sociale”, Domeniul major de intervenţie: 6.2 ”Îmbunătăţirea accesului şi participării grupurilor vulnerabile pe piaţa muncii”, valoarea totală a acestuia ridicându-se la 10.429.100 lei, dintre care 9.907.645 lei reprezintă finanţare nerambursabilă.

Irina NASTASIU