Programări la Cardiologie epuizate până în mai!

cardiologie* Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a scos din nou la concurs două posturi de medic specialist

Patologia cardiacă predomină în cazurile zilnice care sunt aduse la spitalele din judeţul Neamţ şi nici nu este de mirare pentru că bolnavii pot „prinde” cu greu o programare la cabinetul de Cardiologie din ambulatoriu. Doar trei medici asigură consultaţii şi investigaţii în Policlinica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, între orele 10 şi 12, în zilele de luni ( dr. Enea Daniela), joi (dr. Lucia Chetreanu), iar vineri (dr. Lyana Bararu). Dr. Enea are programările ocupate până pe 27 aprilie, dr. Chetreanu are agenda ocupată până pe 30 aprilie, iar dr. Bararu- până pe 8 mai.

Prea puţini medici de specialitate asigură consultaţiile în policlinici, iar posturile scoase la concurs nu au căutare. Până pe 27 martie 2015 se primesc dosarele de înscriere pentru cele două posturi de medic specialitatea cardiologie scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, însă este greu de crezut că vor fi aspiranţi pentru că aceleaşi locuri sunt vacante de câţiva ani, iar condiţiile de lucru şi salarizarea nu pot fi atractive în comparaţie cu ceea ce oferă Occidentul. În spital lucrează acum 8 medici, parte dintre ei aflaţi la vârsta pensionării.

În week-end au avut nevoie de salvare 86 de nemţeni cu patologie cardiovasculară. Bolile cardiovasculare rămân cea mai mare cauza a deceselor la nivel mondial, deși de-a lungul ultimelor două decenii rata mortalității cardiovasculare a scăzut în multe țări cu venit ridicat. În același timp, decesele și bolile cardiovasculare au crescut cu o viteză uimitor de rapidă.

Secția Cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă este cea mai aglomerată în prezent, din cauza numărului mare de bolnavi internaţi pe fondul oscilaţiilor de temperatură din ultima vreme. Pentru a face faţă valului mare de bolnavi, medicii sunt nevoiţi să facă externari în fiecare zi, pentru a face loc bolnavilor care ajung în cursul nopţii, în stare gravă.

Geanina NICORESCU