Profesoara Diana Bejan de la Colegiul de Informatică, în finala Ligii Profesorilor Excepționali

profesorÎndrăgita profesoară de fizică Diana Bejan, de la Colegiul Național de Informatică Piatra Neamț, a ajuns în finala competiției Liga Profesorilor Excepționali, organizată de Fundația „Dan Voiculescu“.

„Mulțumim tuturor celor care au susținut candidatura doamnei profesor Diana Bejan, prin voturile acordate în săptămâna 30 mai – 4 iunie. Acest profesor talentat s-a calificat, astfel, în finală. Vă rugăm să o susțineți în continuare, votând din nou până la data de 26 iunie 2016, la adresa www.fundatiadanvoiculescu.ro/2016/05/bejan-diana-cristina/“, a subliniat prof. Daniela Neamțu, director al Colegiului Național de Informatică Piatra Neamț.

Despre sine, Diana Bejan, profesoara nominalizată la premiul acordat pentru cel mai bun profesor din România, spune că atunci când a ales să studieze Fizica la Universitatea din București nu și-a imaginat că va deveni profesor. Își dorea să lucreze într-un mare laborator de cercetare. „Lucrurile nu au stat chiar așa și din 1991 sunt profesor de fizică. Mi-am dat repede seama că a fi profesor înseamnă puterea și responsabilitatea de a le arăta elevilor ce frumoasă este lumea în care trăim și de a-i ajuta să își pună întrebări și să găsească explicații și răspunsuri la acestea. Am fost profesor în foarte multe școli, cu elevi cu diverse preocupări, și pentru fiecare am căutat și sper că am găsit calea de a-i ajuta să se dezvolte și să devină mai buni, să învețe și să aplice ceea ce învață. Din anul 2003 sunt profesor la Colegiul Național de Informatică din Piatra Neamț.

De când am terminat facultatea am evoluat și am învățat permanent, în încercarea de a fi un profesor din ce în ce mai bun, pentru a motiva elevii să se implice din toate puterile în dezvoltarea propriei personalități.

Referitor la activitatea curentă de predare-învățare, am proiectat și desfășurat lecțiile astfel încât să asigure progresul elevilor la clasă la disciplina fizică și obținerea de rezultate deosebite la testări/examenul de bacalaureat, am coordonat în fiecare an echipele de elevi participanți la etapele locale, județene și naționale ale Olimpiadei de Fizică, am lucrat suplimentar cu elevii cu dificultăți de învățare, în scopul remedierii rezultatelor școlare, am îndrumat și pregătit suplimentar elevii în vederea susținerii examenului de bacalaureat la disciplina fizică, promovabilitatea elevilor la această probă fiind 100%, toți acești elevi fiind admiși în instituții de învățământ superior. 90% din elevii de la clasele la care predau își continuă traseul profesional în învățământul superior.

În activitatea mea ca profesor de fizică la un colegiu cu profil real, matematică-informatică, informatică intensiv, care are și clase de gimnaziu, am constatat că, pentru creșterea interesului elevilor în domeniile științei și tehnologiei, este importantă implicarea lor directă în proiecte ce accentuează aplicarea în practică a cunoștințelor dobândite la orele de fizică și le corelează cu noțiunile de programare a calculatoarelor și de matematică, în rezolvarea unor situații concrete. Pornind de la premisa că cea mai eficientă învățare este cea practică, am implicat elevii în diferite proiecte de cercetare științifică. Participarea elevilor la aceste proiecte a reprezentat pentru ei oportunitatea de a experimenta elemente de tehnologie, de a-și dezvolta abilitățile de rezolvare de probleme, de lucru în echipă și gândirea critică, de a aplica într-un mod creativ și inovativ cunoștințele dobândite în cadrul școlii în realizarea designului unor proiecte. Realizarea unor echipe de elevi de vârste diferite și cu performanțe în domenii diferite a accentuat învățarea acestora unii de la alții și a permis acumularea puternică și rapidă de cunoștințe pe orizontală, la nivel interdisciplinar, dar i-a făcut să conștientizeze și importanța documentării, acumulând cunoștințe pe verticală, în diferitele domenii ale fizicii, diferite de cele de la orele de curs. Am experimentat învățarea bazată pe proiecte participând la diferite competiții naționale și internaționale și m-am documentat despre modul în care ar trebui abordate temele pentru ca elevii să obțină rezultate cât mai bune în învățare“, a subliniat profesoara Diana Bejan.

Dascălul a extins procesul de învățare în afara școlii, implicând elevii în diferite activități științifice la nivel local, național și internațional. Iar prin tot ceea ce a realizat ca profesor, atât în alegerea activităților din cadrul orelor de curs, cât și în activitățile extrașcolare, a încercat să le creeze elevilor oportunități de învățare diversificate și motivante, să îi ajute în căutarea lor în a se descoperi și dezvolta ca persoane care să se poată integra cu succes în lumea în care trăim.

 

Geanina NICORESCU