Produsele tradiţionale, tot mai puţine

produse* 9 atestate nemţene, un singur operator

* Neamţul pe locul 10

* În 18 judeţe, niciun produs

Operatorii din sfera producerii şi comercializării produselor tradiţionale au fost şi sunt supuşi la cazne mari. Din aceste an, producătorii care dețineau atestat de produs tradițional au fost obligați anul acesta să își obțină reastestarea după noi norme, în baza unei documentații și a unei verificări riguroase. Termenul a expirat pe 30 noiembrie când, din cele aproape  4.400 de produse care figurau ca produse tradiționale, au rămas mai puțin de 300, în timp ce 138 de dosare au fost respinse și alte 100 încă sunt în analiză.

Urmează să apară regulament pentru „produs montan” și „produs în ferma mea”. Se are în vedere şi o schemă de calitate europeană pentru produsul ecologic.

 

*Neamţul, pe locul 10 între cele 22 judeţe cu atestate

 

În topul județelor cu cele mai multe produse tradiționale atestate se află Brașov, Maramureș, Argeș și Satu Mare, în timp ce la coadă se află 18 județe în care niciun producător nu a reușit sau nu a dorit să obțină atestatul care îi permite să își promoveze produsele ca fiind tradiționale și recunoscute de autorități ca atare.

Judeţul Neamţ are 9 atestate şi se află pe locul 10, la egalitate cu Vâlcea. Cele 9 atestate nemţene sunt obţinute de un singur operator, din care 7 sunt pentru dulceţuri de cireşe şi fructe de pădure, iar două pentru zacuscă. În Neamţ, doar 3 judeţe au produse tradiţionale atestate conform noii legislaţii, fiind vorba de Botoşani, Neamţ şi Suceava.

 

*Atestarea continuă

 

Produsul tradițional poate fi fabricat doar în cantități limitate şi, în plus, acesta trebuie să respecte și alte condiții, la fel de stricte. Produsul tradițional este un produs alimentar românesc obținut cu materii prime locale, care nu conține aditivi alimentari, care are o rețetă tradițională, un procedeu și proces tehnologic tradițional și se diferențiază foarte clar de alte produse din aceeași categorie.

Primul pas pentru obținerea atestării de produs tradițional îl reprezintă interesul producătorului care trebuie să prezinte o serie de documente pentru a obține recunoaștere. Se depune un caiet de sarcini la Direcția pentru Agricultură Neamţ. Responsabilul din domeniul industriei alimentare de acolo merge la fața locului să verifice dacă ce este scris în caietul de sarcini corespunde cu ce este în teren și numai apoi, în baza unui proces verbal se înaintează caietul de sarcini cu toată documentația  la Ministerul Agriculturii pentru a obține atestatul de produs tradițional și logo.

Atestarea produselor tradiționale continuă, iar producătorii interesați trebuie să respecte noile prevederi legale apărute în acest domeniu de activitate.

Atestatul de produs tradițional are termen nelimitat, însă poate fi reatras dacă există plângeri care se confirmă sau dacă la un control se dovedește că producătorii au încălcat normele în vigoare.

Tina CONDREA