Procurorii se alătură „de principiu“ protestului judecătorilor

cornea-virgil-parchet *Judecătorii de la Tribunalul Neamț au decis să susțină și ei Memorandumul privind justiția, dar vor declanșa un protest propriu-zis începând cu 19 septembrie

De ieri, 13 septembrie 2016, judecătorii din toate instanțele din Neamț protestează, prin purtarea de banderole albe pe robă.

Luni seara, la finalul adunării generale, judecătorii Tribunalului Neamț au decis, cu unanimitate de voturi, să susțină Memorandumul privind justiția, să se alăture asociațiilor profesionale care cer demisia ministrului justiției și să susțină un sistem echitabil de salarizare în justiție, printre altele. Într-un comunicat de presă, cea mai mare instanță din județ anunță că protestul se derulează până în data de 16 septembrie 2016, urmând ca în cazul în care cele 8 cereri ale adunării generale a judecătorilor nu vor fi fost rezolvate, din data de 19 septembrie 2016 se va trece la noi forme de protest – soluționarea doar a urgențelor. În Neamț, judecătorii contestă inclusiv instituția consilierului de etică, subiect ce a „scuturat“ justiția pe toată perioada vacanței judecătorești, abia încheiată.

Judecătorii de la Tribunal vor purta mai întâi banderole

,,Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Tribunalului Neamț, întrunită în ședința din 12.09.2016 cu unanimitate de voturi a hotărât:

1.) Adoptarea Memorandului privind justiția, recomandat de Asociațiile profesionale.

2.) Demisia ministrului justiției, doamna Raluca Alexandra Prună.

3.) Solicitarea adresată Parlamentului României de a nu aproba OUG nr. 43/2016 împreună cu solicitarea adresată Guvernului de a emite o ordonanță de urgență pentru înlăturarea inechităților salariale din sistemul justiției, inclusiv prin a se ține cont de hotărârile judecătorești pronunțate în materie de drepturi salariale ale magistraților.

4.) Aducerea la cunoștința Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Avocatului Poporului a solicitărilor magistraților întruniți în cadrul adunării generale.

5.) Revocarea Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 434/17.05.2016 privind instituția consilierului de etică.

6.) Revocarea Hotărârii nr.1025/06.09.2016 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și asigurarea/ garantarea redistribuirii posturilor în favoarea Tribunalului Neamț și a instanțelor din raza de competență teritorială.

7.) Majorarea schemelor de personal auxiliar de specialitate și corelarea corespunzătoare a acestora cu cerințele informatice ale programului ECRIS.

8.) Îmbunătățirea/înlăturarea programului STATIS privind eficiența activității instanțelor.

9.) Inițierea unei forme de protest, prin purtarea unor banderole la robe, începând cu data de 13.09.2016 și până la data de 16.09.2016, inclusiv, urmând ca în situația nerezolvării solicitărilor Adunării generale a judecătorilor, să fie declanșat protest, începând cu data de 19.09.2016 când vor fi soluționate doar cauzele cu caracter urgent“, se arată în comunicatul de presă remis redacției noastre de judecătoarea Valentina Baciu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Neamț.

Judecătoriile soluționează doar urgențele

Judecătorii pietreni au fost primii care au declarat deschis protestul încă din data de 12 septembrie 2016, când au anunțat că în urma adunării generale s-a decis soluționarea doar a cauzelor urgente (arestați, ordine de protecție, executări silite etc). De ieri, Judecătoria Bicaz a anunțat intrarea în protest prin purtarea de banderole albe până vineri și intrarea numai în cauzele urgente începând de luni, 19 septembrie. Magistrații bicăjeni cer „a se respecta echilibrul puterilor în stat de către puterea executivă în raport cu puterea judecătorească, respectarea și aplicarea hotărârilor judecătorești definitive (…)“, printre altele.

Judecătoria Târgu Neamț nu a dat publicității nici un comunicat, însă apare în lista publicată de lumeajustitiei.ro ieri privind instanțele și parchetele care au intrat în protest și susțin memorandumul privind justiția, la fel Judecătoria Roman.

Procurorii susțin, dar nu au avut majoritatea necesară

În Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț situația în legătură cu Memorandum și protestele din justiție nu s-a oficializat, deocamdată. S-a organizat o adunare generală vineri, însă nu au fost suficienți procurori pentru a se adopta o rezoluție statutară. Procurorii susțin solicitările Memorandului privind justiția, însă un document în acest sens nu a fost emis. „Acest memorandum care circulă prin diverse medii și a fost semnat de asociațiile profesionale a fost discutat în cadrul adunării generale, însă nu s-a adoptat nici o decizie, întrucât nu s-a întrunit cvorumul, fiind încă perioadă de concedii de odihnă. Colegii care au fost prezenți la această adunare generală au fost de acord cu punctele cuprinse în Memorandum, însă deocamdată este vorba doar de un acord de principiu. Acum, discutând despre o formă de protest, la noi e dificil ca grevă: ce să faci, să nu te duci la un caz de omor? Rămâne de văzut ce se va stabili la adunarea generală“, a declarat procurorul Virgil Cornea, șeful Secției judiciară și purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalului Neamț.

Procurorii pietreni nu au formulat, nici ei, un punct de vedere oficial, atâta vreme cât „nu s-a întrunit adunarea generală pentru a se analiza oportunitatea susținerii acestei acțiuni de protest“, a precizat prim-procurorul adjunct Mugurel George Laurențiu Darie, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz urmează o adunare generală. „Deocamdată, nu s-a întrunit adunarea generală, iar activitatea se desfășoară normal“, după cum a declarat procurorul Maria Irina Manolică, purtătoarea de cuvânt a unității.

Procurorii romașcani susțin solicitările memorandumului, însă nu s-a luat o decizie privind vreo formă de protest. „La nivelul unității noastre, ne-am manifestat adeziunea la solicitările din Memorandumul privind justiția, dar activitatea se desfășoară normal, nu s-a decis în ce privește protestul“, ne-a declarat prim-procurorul Ana Maria Cucoș.

Uniunea Națională a Judecătorilor din România spunea, ieri, printr-un comunicat, că „adoptarea Memorandumului este o primă măsură de protest prin care s-a stabilit un document programatic de principiu, cu soluții pentru problemele cu care se confruntă sistemul judiciar și afectează direct cetățeanul ce se adresează instanțelor“.

Cristina IORDACHE