Probleme şi mai mari depistate la firma de cherestea de la Ţibucani, prinsă cu lemn fără documente

Administratorului societății care a depozitat materialul lemnos transportat ilegal în data de 12 noiembrie are “bube” şi mai mari, după cum au depistat poliţiştii, la un control mai amănunţit. “În cazul transportului ilegal de material lemnos, constatat de polițiștii Secției de Poliție Rurală Urecheni în data de 12 noiembrie, echipele formate din ofițerii Biroul de Combatere Delicte Silvice–IPJ Neamț, împreună cu inginerii silvici au continuat verificările la societatea cu punctul de lucru în comuna Ţibucani. În urma activităților desfășurate, s-a constatat că societatea comercială a primit în depozit volumul de 8,40 m.c. cherestea răşinoase, care nu era însoţit la momentul recepţiei de aviz de însoţire secundar, aşa cum prevăd normele legale în vigoare, iar în urma controlului dispus s-a stabilit că între stocul scriptic şi cel faptic există o diferenţă de 4,86 m.c. cherestea răşinoase (materiale lemnoase ce nu se mai găseau în depozit)”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Polițiștii nu au mai stat pe gânduri şi au aplicat legea, sancţionând contravențional administratorul societății cu suma de 10.000 lei. Ca măsuri complementare, au dispus confiscarea a 8,40 m.c. cherestea răşinoase şi confiscarea sumei de 2609,82 lei, reprezentând contravaloarea volumului de 4,86 m.c. cherestea răşinoase.

Geanina NICORESCU