Proaspăt demisionar, managerul Spitalului Roman declară: ”Acuzaţia de şpagă trebuie probată”

* ” Zvonuri am auzit şi eu, dar nu mă bazez pe folclor”, zice primarul Laurenţiu Leoreanu

Corpul de control al primarului de Roman a finalizat ancheta asupra modului în care a fost organizat concursul  “cu cântec” de la spitalul municipal. Dan Laurenţiu Leoreanu, edilul şef al urbei, a promis că astăzi va face public rezultatul verificărilor şi totodată, în funcţie de concluziile privitoare la legalitatea derulării examenului de ocupare a 21 posturi de asistent medical, va decide dacă mai continuă sau nu colaborarea cu dr. Mircea Coadă pe funcţia de manager al spitalului.

 Dr. Coadă a preferat să se rupă de toată tevatura şi, după ce şi-a dat demisia, a plecat să se odihnească: “Am dreptul la concediu, nu-i aşa?! Prerogativele managerului  sunt acum preluate de directorul medical. Dar şi demisia rămâne valabilă. Aştept  concluziile corpului de control, la fel ca toată lumea. În rest, nu mai comentez nimic. Nici măcar despre zvonul de luare de mită. Orice acuzaţie trebuie demonstrată temeinic, nu merge pe vorbe”.

O parte din cei 99 de candidaţi care au participat la prima probă-scrisă a reclamat la primărie proasta organizare, faptul că unele întrebări au fost greşite, dar nici unul nu a scris, negru pe alb, că i s-ar fi cerut sau că ar fi  dat mită. Ar fi fost şi culmea să se acuze singuri!

“Zvonuri am auzit şi eu, dar nu mă bazez pe folclor. Până şi zvonul e destul de vag, pentru că nu am auzit să spună cineva că i-a dat managerului sau comisiei vreun ban. Am mers pe firul reclamaţiilor venite din partea concurenţilor şi a Ordinului Asistenţilor şi Moaşelor, respectiv am verificat, prin corpul de control, legalitatea organizării şi derulării concursului. Voi lua măsuri în funcţie de concluzii”, a precizat primarul Dan Leoreanu.

Concursul pentru posturile de asistenţi medicali se va relua, se pare, de la zero, asta însemnând inclusiv  alte înscrieri la examen, data şi temeiul legal fiind stabilite de primărie, de astă dată. Organizarea concursului va avea loc în baza HG 497, vor fi 5 examinatori şi nota minimă de promovare va fi 7.