Priorități pentru 2015

cjConducerea Consiliului Județean vrea fonduri europene și are în vedere asistența socială, mediul și drumurile județene

Planuri mari pentru actuala conducere a Consiliului Județean Neamț. Președintele Constantin Iacoban speră într-un an liniștit, mai bun, și cu mai multe fonduri pentru județul Neamț, indiferent de unde vin banii, deși acesta spune că șansa dezvoltării durabile a județului nostru sunt fondurile europene. Pe primul plan se află infrastructura socială, domeniu în care trebuie investite sume imense, protecția mediului și infrastructura pentru tranporturi.

”Sunt multe priorități pe care le avem de rezolvat în anul 2015. În primul rând ne gândim la asistența socială, unul dintre domeniile de interes pentru noi toți. Și mă refer aici la investiții în reabilitarea și dotarea centrelor de asitență socială care găzduiesc persoane  cu handicap, adulți, copii și vârstnici. Așa cum am mai spus, un procent foarte mare din banii acestui județ merge în asistența socială, iar noi trebuie să găsim soluții pentru îmbunătățirea acestui sistem. Centre cum ar fi Roman, Războieni sau Ștefan cel Mare au mare nevoie de investiții. Un alt capitol important este cel al mediului, iar anul acesta, pe lângă proiectul major Sistem management al Deșeurilor în județul Neamț, ne gândim la Parcul național ceahlău și la Parcul național Vânători Neamț. De asemenea, un punct important pe lista de priorități este infrastructura destinată transporturilor, drumurile județene. Nu în ultimul rând, ne gândim la reabilitarea energetică a clădirilor aflate în patrimoniul județului și știm foarte bine că avem destule astfel de clădiri, una dintre ele este Biblioteca Județeană G.T. Kirileanu. Mai sunt de asemnea proiecte demarate în anii anteriori și care trebuie continuate. Sperăm că bugetul ce va reveni județului Neamț va fi unul mulțumitor pentru toată lumea. Odată trecute aceste sărbători, reintrăm ușor, ușor în normal și imi doresc ca pe lângă urările ce se fac cu ocazia de an nou cetățenilor județului Neamț și colegilor, să avem prte de liniște și armonie în administrația acestui județ”, a spus Constantin Iacoban, președinte al Consiliului Județean Neamț.

IRINA ȘTEFĂNESCU